Polonia a anunţat miercuri, 20 septembrie, că nu mai aprovizionează Ucraina cu arme. Declarația a venit într-un moment cheie al contraofensivei ucrainene și arată tensiunile tot mai mari dintre cei doi aliaţi.
Premierul din Polonia a subliniat că țara sa nu va mai transfera „niciun fel de arme” în Ucraina. În schimb, autoritățile de la Varşovia se vor concentra pe modernizarea şi înarmarea rapidă a armatei poloneze.
„Nu mai transferăm niciun fel de arme în Ucraina. Ne concentrăm în principal pe modernizarea şi înarmarea rapidă a armatei poloneze, astfel încât aceasta să devină una dintre cele mai puternice armate terestre din Europa, şi asta într-un timp foarte scurt”, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki la postul privat de televiziune Polsat News, conform AFP.
Tensiunile dintre Polonia și Ucraina se adâncesc
De asemenea, acesta a mai precizat că hubul militar situat în oraşul Rzeszow funcţionează normal. Acest hub se află în sud-estul ţării, iar echipamente occidentale cu destinaţia Ucraina trec prin acest loc.
Premierul nu a precizat momentul în care Polonia a încetat să le furnizeze şi nici dacă acest lucru are vreo legătură cu conflictul privind cerealele ucrainene. Varşovia a interzis importul lor pentru a se asigura că proprii fermieri nu vor ajunge într-o situație gravă.
Amintim că Polonia era unul dintre cei mai mari furnizori de arme ai Ucrainei. Potrivit sursei menționate, anunţul său a fost făcut la câteva ore după convocarea „de urgenţă” de către Varşovia a ambasadorului ucrainean pentru a protesta faţă de comentariile preşedintelui Volodimir Zelenski la ONU.
Volodimir Zelenski susține că unele țări sprijină indirect Rusia
Președintele ucrainean a susținut marți, 19 septembrie, că unele țări sprijină indirect Rusia. Totuși, viceministrul polonez de Externe a reacționat imediat și a denunţat această „teză falsă”.
„(Este) mai ales nejustificată în ceea ce priveşte Polonia care sprijină Ucraina încă din primele zile ale războiului”, a declarat viceministrul polonez de Externe.
Mai mult, anunţul de vineri al Bruxellesului cu privire la încetarea interdicţiei de a importa cereale ucrainene, pronunţată în mai de cinci state ale UE, a inflamat spiritele.
Au urmat și embargouri unilaterale la care Kievul a răspuns luni anunţând că va depune plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului.
Ca răspuns, premierul polonez a avertizat miercuri că va extinde lista produselor ucrainene interzise la import.
„A face presiuni asupra Poloniei în forurile multilaterale sau a trimite plângeri la tribunalele internaţionale nu sunt metode adecvate pentru soluţionarea diferendelor dintre ţările noastre”, a avertizat diplomaţia poloneză într-un comunicat.
Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ucrainene, Oleg Nikolenko, a transmis la rândul lui un mesaj.
„Facem apel la prietenii noştri polonezi să lase emoţia deoparte”, a reacţionat Oleg Nikolenko.