Comisarul european pentru societate şi economie digitală, germanul Gunther Oettinger, a ameninţat duminică Varşovia cu declanşarea unei proceduri inedite, pentru violarea valorilor fundamentale ale Uniunii Europene, după adoptarea de către parlamentul polonez a unei legi care supune mass media publice controlului partidului conservator, aflat la putere, potrivit AFP.
”Multe lucruri pledează pentru ca noi să activăm mecanismul statului de drept şi să plasăm Varşovia sub supraveghere”, a declarat Oettinger pentru ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), conform aceleiași surse, citată de Agerpres. Miercuri şi joi, deputaţi şi senatori polonezi au aprobat o lege controversată prin care mandatele conducerilor şi consiliilor de supraveghere ale televiziunii şi radioului public încetează cu efect imediat. Potrivit FAZ, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a pus această chestiune pe ordinea de zi a viitoarei reuniuni a Comisiei, care va avea loc la 13 ianuarie.
Potrivit cotidianului citat, Juncker doreşte să recurgă la o procedură adoptată în 2014 şi care vizează ţările membre în interiorul cărora sunt observate ”pericole sistemice la adresa statului de drept”. ”Dacă statul în chestiune nu reacţionează la propunerile de schimbare formulate de Comisie, aceasta din urmă poate declanşa 'o procedură pentru atingere adusă valorilor fundamentale europene. Acest lucru nu s-a întâmplat până acum, dar sancţiunile impuse pot merge până la retragerea dreptului de vot”, a explicat FAZ, potrivit FAZ, citat de Agerpres. La reuniunea din 13 ianuarie, Oettinger intenţionează să pledeze pentru declanşarea acestui mecanism împotriva Varşoviei, scrie FAZ. 'Un director (de radio sau de televiziune publică, n.r.) nu poate fi demis fără motive. Ar fi (un gest) arbitrar)', a insistat Oettinger.