Polonia introduce controale la graniță
Polonia va introduce controale la frontieră la vehiculele care sosesc din Slovacia pentru a anihila o rută de migraţie ilegală.
Potrivit AFP, ideile anti-imigraţie sunt elementul de bază al conservatorilor aflați la putere în Polonia. Asta, în condițiile în care ţara se pregăteşte pentru alegeri generale luna viitoare. Atât Polonia, cât şi Slovacia fac parte din spaţiul european de liberă circulaţie Schengen. Potrivit legislației, reintroducerea controalelor la granițe în spaţiul Schengen este permisă numai în circumstanţe excepţionale.
„Imigranţii ilegali tranzitează prin aşa-numita rută balcanică de-a lungul Ungariei şi Slovaciei. Pentru că nu există graniţă între Polonia şi Slovacia, ci doar o frontieră Schengen.
L-am instruit pe ministrul de interne să introducă controale la microbuze, camionete, maşini, autobuze unde există suspiciunea de prezenţă a imigranţilor ilegali”, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki, aflat în campanie electorală.
În primele opt luni ale acestui an, Slovacia s-a confruntat cu o creștere a imigrației ilegale. Autoritățile de la Bratislava au detectat aproximativ 24.500 de migranţi care au intrat ilegal. Cei mai mulți au venit din Serbia prin Ungaria.
Potrivit poliţiei slovace, cifra a fost de aproape 10.900 pentru tot anul trecut. Asta, comparativ cu doar câteva sute pe an anterior.
Şeful poliţiei slovace, Stefan Hamran, a declarat că 97% dintre migranţii ilegali din Slovacia se identifică ca sirieni care, din cauza regulilor internaţionale, nu pot fi reţinuţi sau deportaţi.
El a explicat că după finalizarea procedurilor administrative în Slovacia, migranţii şi-au continuat călătoria spre Europa de Vest.
Germania vrea explicații
Germania a cerut, sâmbăta trecută, guvernului polonez să dea explicaţii cu privire la problema vize contra bani pentru migranţi. Acest subiect a provocat un scandal în politica poloneză.
Cancelarul Olaf Scholz marchează o intensificare a retoricii din partea puternicului vecin vestic al Poloniei. Acest lucru se petrece la doar câteva zile după ce surse au declarat că Germania l-a convocat pe ambasadorul polonez. Ministrul de interne Nancy Faeser a vorbit cu omologul său polonez pe această temă.
De la începutul acestei luni, guvernul polonez se confruntă cu acuzaţii din partea partidelor de opoziţie. Motivul ar fi legat de faptul că se face părtaş la un sistem prin care migranţii primeau vize pentru Polonia într-un ritm accelerat. Acestea erau date fără verificări adecvate, după ce plăteau intermediari, a arătat Reuters.
Persoanele sosite în Polonia ar putea trece cu uşurinţă în alte ţări ale Uniunii Europene, având în vedere că frontierele sunt deschise.