Polonia, atac dur la adresa Germaniei și Uniunii Europene: Este o decizie „absurdă”

polonia

SURSA FOTO: Dreamstime

Polonia a lansat un atac dur la adresa Germaniei și Uniunii Europene în ceea ce privește decizia „absurdă” privind interzicerea vehiculelor pe benzină, motorină și hibride din 2035.

Polonia, atac dur la adresa Germaniei și UE

Guvernul Poloniei a lansat, marţi seară, un atac virulent la adresa Germaniei şi a Uniunii Europene, denunţând „presiunile” care au condus la decizia „absurdă” de a interzice fabricarea maşinilor pe benzină, pe motorină şi hibride începând din anul 2035.

„Polonia a votat împotriva interzicerii înmatriculărilor de maşini noi dotate cu motoare pe combustie începând din 2035. Au fost discuţii lipsite de transparenţă şi informale, Germania a insistat pentru soluţii de care beneficiază în principal pieţele sale, iar acest lucru nu are nicio legătură cu tranziţia corectă.

Din punctul nostru de vedere, factorul decisiv în alegerea tehnologiilor în următoarele decenii trebuie să fie piaţa şi societăţile, nu presiunile UE”, a declarat Anna Moskwa, ministrul polonez al Mediului şi Politicilor Climatice, într-un mesaj transmis prin Twitter, potrivit Mediafax.

„O revizuire a reglementării privind interzicerea înmatriculărilor maşinilor noi dotate cu motoare pe combustie este planificată în 2026. Sunt încrezătoare că până atunci UE va înţelege absurditatea deciziei şi că planurile vor fi revizuite”, a precizat Anna Moskwa, conform site-ului de ştiri NotesfromPoland.com.

UE a aprobat definitiv proiectul

Guvernul de la Varşovia argumentează că tehnologia vehiculelor electrice nu a avansat suficient pentru a oferi soluţii până în 2035, avertizând asupra efectelor pe care deciziile Uniunii Europene le au asupra cetăţenilor şi economiei.

„Ministrul Anna Moskwa a votat la cererea mea împotriva interzicerii vânzărilor de maşini noi cu motoare pe combustie după 2035”, a declarat marţi seară premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki.

Consiliul Uniunii Europene a aprobat definitiv, marţi, proiectul privind interzicerea motoarelor pe benzină, motorină şi hibride începând din 2035, dar vor putea fi utilizaţi combustibili sintetici, Polonia votând împotriva măsurii, în timp ce România, Italia şi Bulgaria s-au abţinut de la vot.

Practic, începând din anul 2035, în Uniunea Europeană vor putea fi fabricate doar autoturisme şi autoutilitare care să nu mai emită particule poluante. Vor putea fi fabricate motoare electrice, inclusiv prin tehnologii cu hidrogen, dar şi motoare cu ardere internă, utilizând doar combustibili sintetici ecologici.

Germania a insistat pentru continuarea producţiei motoarelor cu ardere internă după anul 2035, prin utilizarea de combustibili sintetici, cu emisii poluante zero. Conform noilor norme, dacă nu vor fi modificate în urma evaluărilor ulterioare, motoarele pe benzină, motorină sau de tip hibrid nu vor mai putea fi fabricate începând din anul 2035.

Nici Italia nu este mulțumită

Guvernul Italiei este nemulţumit de accelerarea procedurilor, dat fiind că proiectul de compromis nu prevede şi motoare cu biocombustibili.

Referindu-se la faptul că Uniunea Europeană a acceptat şi combustibilii sintetici, ministrul italian al Mediului de Afaceri, Adolfo Urso, a notat că acest lucru confirmă că motoarele electrice nu sunt singura soluţie.

„Sper că va exista o comparaţie la nivel ştiinţific privind impactul carburanţilor sintetici şi al biocombustibililor şi sper că vor fi calibrate avantajele tehnologiilor din punctul de vedere al întregului ciclu de producţie. În orice caz, este important că Europa a luat act de faptul că motorul electric nu este singura soluţie, sunt convins că admiterea acestui lucru va conduce în timp la neutralitate tehnologică”, a declarat Adolfo Urso, citat de cotidianul Il Tempo.