Polonia avertizează că problemele din zona euro ar putea provoca o criză în întreaga UE

Ministrul polonez de finanţe, Jacek Rostowski, a avertizat miercuri că "zona euro este într-o situaţie gravă", care "ar putea conduce chiar la o criză în întreaga Uniune Europeană", informează Efe.

În calitate de ţară care exercită în acest semestru preşedinţia prin rotaţie a UE şi unul dintre marile state membre, "Polonia se simte responsabilă să găsească modalităţi de ieşire din această criză", a spus ministrul Rostowski.

Deşi nu a adoptat moneda unică europeană, Varşovia intenţionează să implice ţările din afara zonei euro în dezbaterea cu privire la viitorul acestei monede.

Ministrul polonez de finanţe a explicat că Europa se confruntă cu o criză în care s-a văzut obligată să opteze pentru o mai mare integrare economică, ceea ce va permite "adoptarea unei noi ordini economice în UE", a afirmat Jacek Rostowski.

Acesta şi-a câştigat faima de om politic alarmist după controversatul discurs rostit recent în Parlamentul European, în care a sugerat posibilitatea producerii unui război în Europa peste zece ani dacă zona euro se va prăbuşi.
SURSA: Agerpres