Polonia are din nou probleme mari cu justiția europeană. Curtea Europeană a Dretpurilor Omului a reacționat după ce doi judecători au fost revocaţi din funcţie în luna ianuarie 2018 de ministrul polonez al justiţiei, Zbigniew Ziobro, fără nicio explicaţie.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi, 29 iunie, Polonia, după revocarea a doi judecători fără motiv şi fără posibilitate de apel, criticând cu această ocazie şi o reformă din 2017 care a pus justiţia sub control politic, sub pretextul refacerii „încrederii în puterea judecătorească”, scrie Le Monde.
Cei doi judecători, vicepreşedinţi ai tribunalului din Kielce, în sud-estul ţării, au fost revocaţi din funcţie în ianuarie 2018 de ministrul polonez al justiţiei, Zbigniew Ziobro, membru al partidului Polonia solidară, aliat al partidului Dreptate şi Justiţie din care provine premierul Mateusz Morawiecki.
La cererea celor doi judecători de explicaţii privind aceste revocări, ministerul a răspuns că nimic nu-l obligă pe ministru să comunice motivele deciziei sale şi că, pentru a facilita instituirea reformelor, recursul nu este posibil. Ministerul se baza pe o lege adoptată în iulie 2017, care îl abilita pe ministru să ia asemenea decizii timp de şase luni.
„Arbitrarul puterii executive”
Judecătorii de la CEDO au apreciat drept „îndoielnică” „compatibilitatea” acestei legi cu „cerinţele statului de drept”. Ei au arătat de asemenea că textul respectiv nu respectă „niciuna din exigenţele fundamentale ale echităţii procedurale” şi că îi expune pe magistraţii polonezi unei încetări „anticipate şi arbitrare a funcţiilor lor”. Judecătorii au condamnat Polonia pentru „încălcarea dreptului de acces la tribunal” şi au ordonat Varşoviei să plătească 20.000 de euro „daune materiale şi morale” fiecăruia din reclamanţi, o sumă ridicată ţinând cont de jurisprudenţa CEDO.
Judecătorii europeni au amintit de asemenea necesitatea unui „control de către un organ judiciar independent” a deciziilor de revocare a magistraţilor, care urmăreşte apărarea de „arbitrarul puterii executive”.
Procedură disciplinară într-un punt mort
În mai, CEDO a condamnat Polonia pentru o numire „nelegală” a unuia din judecătorii Curţii Constituţionale poloneze. Reformele justiţiei lansate de partidul conservator naţionalist „Dreptate şi Justiţie”, la putere în Polonia din 2015, au făcut de asemenea obiectul mai multor condamnări de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Situaţia statului de drept în Polonia a determinat Comisia Europeană să lanseze o procedură, numită articolul 7 din tratatul UE, care poate, teoretic, să meargă până la suspendarea dreptului de vot al ţării în Consiliul European. Această procedură se află, totuşi, deocamdată, într-un punct mort.