„Ceea ce UE ne oferă este oferit cu întârziere, este prea puţin, o picătură într-un ocean al nevoilor”, a declarat Mateusz Morawiecki în cadrul unei conferințe de presă, făcând referire la anunţul Comisiei Europene de suplimentare cu 100 de milioane de euro a ajutorului precedent de 56 de milioane de euro pentru agricultorii din statele central şi est-europene prejudiciaţi de importurile de cereale ucrainene.
Varșovia introduce noi măsuri de sprijin pentru agricultori
Comisia Europeană a anunțat, de asemenea, că intenţionează să introducă restricţii asupra importurilor ucrainene de grâu, porumb, seminţe de floarea soarelui şi seminţe de rapiţă, în timp ce statele central şi est-europene cer ca astfel de măsuri să vizeze, totodată, mierea şi unele produse din carne.
Vineri, 21 aprilie, guvernul polonez a aprobat noi măsuri de sprijin pentru fermieri, printre care se numără creşterea de la 1,20 la 1,46 zloţi a scutirii de la plata accizelor pentru litrul de motorină.
Premierul Morawiecki a declarat că va cere acordul Comisiei Europene pentru a creşte această scutire la 2 zloţi. Varșovia va acorda și subvenţii, astfel încât agricultorii să obţină un preţ minim de 1,4 zloţi pe tona de grâu.
Unele țări membre ale UE doresc interzicerea produselor ucrainene de pe piețele lor
După ce Rusia a început războiul împotriva Ucrainei, Uniunea Europeană a suspendat taxele vamale şi celelalte măsuri de apărare comercială aplicate importurilor de cereale şi altor produse alimentare ucrainene, fără a li se impune respectarea standardelor europene de calitate.
Cantități mari de cereale ucrainene destinate statelor terţe şi transportate prin „coridoarele de solidaritate” create pentru a ajuta Ucraina să-şi exporte cerealele în afara UE au rămas însă pe pieţele ţărilor central şi est-europene.
În luna martie, din Bulgaria, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria au scris o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care au sesizat distorsiunile provocate pe piețele din țările lor și au cerut să se reintroducă taxe vamale asupra produselor agricole ucrainene dacă afluxul acestora nu poate fi oprit prin alte mijloace.
Cu toate acestea, Bruxelles-ul a prelungit recent liberalizarea importurilor de produse agroalimentare ucrainene până în iunie 2024.
Așadar, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria au interzis importurile de produse ucrainene pentru a-și proteja sectorul agricol. Bruxelles-ul insistă, pe de altă parte, că măsurile luate unilateral nu sunt permise, invocând competenţa exclusivă a UE în politica comercială.