După cum rezultă din raportul companiei anglo-americane de cercetare PMR, chiar şi cele mai modeste evaluări ale rezervelor de gaz de şist din Polonia îi pot oferi acestei ţări temeiul pentru a renunţa total la importurile de gaz rusesc pentru o perioadă de 30-50 de ani. Acest lucru va constitui o lovitură la adresa Gazprom, care îşi pierde oricum poziţiile pe piaţă din cauza acutizării concurenţei, notează cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta, citit de Agerpres.

Analiştii polonezi subliniază că monopolul Gazprom ar trebui să investească la rândul său în extracţiile de gaz de şist. Cu toate acestea, nu toţi cred în caracterul realizabil al planurilor europene.

Gazprom riscă să piardă pe viitor cel puţin o piaţă de desfacere a gazului rus – Polonia. Această ţară nu este doar lider în Europa în ceea ce priveşte exploatarea geologică a zăcămintelor netradiţionale, ci şi potenţial centru al viitoarelor exploatări de gaz de şist din regiune.

Interesul faţă de resursele energetice netradiţionale continuă să crească în Polonia, subliniază PMR. Stimulează această creştere în primul rând nevoia acută de a diversifica livrările, iar în al doilea rând accesul relativ uşor pe piaţă al investitorilor străini, pe care guvernul polonez îi sprijină în mod activ, în orice caz în declaraţii politice. Astfel, autorităţile poloneze plănuiesc ca prima sondă pentru extracţia de gaz de şist să fie dată în exploatare deja în 2015.

Rezervele de gaz de şist din Polonia oscilează, conform diverselor evaluări, între 346 de miliarde şi 5 trilioane de metri cubi. De altfel, aceste date – mai ales cele mai optimiste – nu au fost încă verificate. Însă, după cum subliniază specialiştii de la PMR, chiar dacă ar fi luate în calcul cele mai modeste evaluări, rezultă că Polonia ar putea să-şi reducă radical dependenţa faţă de importul de gaz, mergând până la stoparea totală a acesteia. În primul rând este vorba despre dependenţa faţă de importurile de gaz rusesc.

Încercând să-şi reducă dependenţa faţă de gazul rusesc, şi Ucraina a decis să-i admită la exploatarea zăcămintelor de gaz de şist pe americani şi britanici, care îi vor oferi o parte din gazul dobândit în contul plăţii pentru accesul la exploatarea zăcămintelor pe teritoriul ucrainean. Astfel, conform planurilor autorităţilor ucrainene, la sfârşitul lui octombrie-începutul lui noiembrie vor fi semnate trei contracte pentru exploatarea de gaz de şist cu companiile Chevron, ExxonMobil şi Shell.