Orice decizie privind livrarea de avioane de luptă Ucrainei trebuie luată de NATO în ansamblul său, iar Polonia nu va fi prima care va furniza astfel de aparate, a declarat joi şeful guvernului polonez, Mateusz Morawiecki, înaintea plecării la summitul UE de la Bruxelles, transmite Reuters.

O decizie trebuie luată în cadrul NATO

Menționăm că, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut aliaţilor să furnizeze Kievului avioane de luptă pentru a respinge ofensiva Rusiei, încercând să determine Occidentul să îşi depăşească reticenţa faţă de acest pas.

„Poziţia noastră este clară, putem acţiona numai în interiorul întregii formaţiuni a NATO”, le-a spus premierul Morawiecki reporterilor.

„Nu vom fi primii care să ofere avioane de vânătoare, dar vom răspunde pozitiv, în cazul în care aceia care au cele mai multe astfel de avioane vor fi capabili să le dea Ucrainei”, a adăugat el.

Morawiecki a mai spus că Polonia nu dispune de suficiente avioane de luptă pentru a fi prima care le oferă Ucrainei, şi că ţara sa nu poate lua decizii care i-ar slăbi propria securitate. De asemenea, el a insistat pe importanţa unor sancţiuni suplimentare contra Rusiei, spunând că acestea vor fi convenite în următoarele două săptămâni.

„Trebuie să introducem prevederi foarte precise care vor arăta Rusiei că suntem hotărâţi în lupta pentru victorie”, a adăugat premierul polonez.

Zelenski, aclamat în plenul Parlamentului European

Menționăm că, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost aclamat joi la Bruxelles de eurodeputaţi, care l-au aplaudat în picioare în plenul Parlamentului European, înaintea discursului său. Zelenski a fost primit de preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

”Acest parlament a fost alături de Ucraina din prima zi şi vom confirma astăzi (joi – n.r.) că vom continua să fim alături de Ucraina până la victorie”, a declarat preşedinta Parlamentului European în faţa presei, cu puţin timp înainte de sosirea lui Zelenski.

După vizite la Londra şi Paris în urmă cu o zi, președintele ucrainean Zelenski participă joi în capitala Belgiei la un summit al şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, cărora le va cere să livreze Kievului avioane de luptă pentru a face faţă avansului armatei ruse.