Polonia este departe de a bate palma cu Ucraina. Guvernul polonez a comunicat vineri că negocierile cu Kievul cu privire la importurile de produse agricole ucrainene, blocate de fermieri polonezi furioși la graniță, nu au progresat suficient.
Polonia nu a căzut încă la un acord cu Ucraina. Stadiul discuțiilor „nu ne permite să spunem că avem o soluție satisfăcătoare pentru partea poloneză sau pentru agricultorii polonezi”, a spus Jan Grabiec, șeful de cabinet al premierului polonez.
„Suntem departe de un astfel de acord”, a afirmat acesta după ce prim-ministrul ucrainean Denis Șmigal nu a reușit să se întâlnească cu oficiali polonezi la un punct de trecere a frontierei.
Zelenski a căutat o soluție la criza comercială
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a trimis pe Șmigal la graniță pentru a găsi o soluție la criza comercială dintre cele două țări, dar nu a avut loc nicio întâlnire cu oficiali polonezi.
Grabec a declarat că până acum nu există nicio propunere ucraineană care să permită o soluție în impasul relațiilor comerciale. El a subliniat că o întâlnire în aceste condiții nu ar avea sens. Potrivit acestuia, nu există soluții satisfăcătoare reciproc, astfel încât să nu fie justificată organizarea unei întâlniri pentru a confirma absența unui compromis, arată AFP.
Întâlnire între Polonia și Ucraina pe 28 martie
Premierul polonez, Donald Tusk, a dat detalii despre o întâlnire între guvernele polonez și ucrainean. Conform acestuia, un astfel de eveniment va avea loc „așa cum s-a convenit” la 28 martie la Varșovia.
El a spus că este în contact constant cu omologul său ucrainean.
Proteste de amploare ale fermierilor
În Polonia, protestele fermierilor au avut loc timp de câteva săptămâni. Aceștia au blocat drumurile și punctele de trecere a frontierei cu Ucraina.
Fermierii polonezi aduc acuzații privind influxul de produse ucrainene. Ei spus că acesta, permis de către Bruxelles, a condus la o scădere a prețurilor pe piață. Conform acestora, produsele în cauză nu respectă standardele Uniunii Europene.
Cu toate că Polonia a fost unul dintre cei mai importanți susținători ai Ucrainei de la începutul ofensivei ruse în februarie 2022, relațiile dintre cele două țări au fost tensionate în ultimele luni din cauza acestei dispute comerciale.