Polonia se pregătește de marea vaccinare. Milioane de cetățeni vor fi vaccinați lunar

Polonia

SURSA Foto: Dreamstime

Polonia a anunțat sâmbătă că a început să pregătească marea campanie de vaccinare. Se pare că milioane de cetățeni polonezi urmează să fie vaccinați lunar.

Polonia ar trebui să poată administra 3,4 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 pe lună, a declarat sâmbătă principalul consilier al premierului, în contextul în care serviciile de sănătate se pregătesc pentru ceea ce ar urma să fie cea mai mare provocare logistică dintotdeauna, relatează Reuters.

Numărul de infectări zilnice în Polonia a mai scăzut după vârful înregistrat în octombrie şi la început de noiembrie, însă bilanţul deceselor rămâne ridicate, de obicei peste 500 pe zi.

„3,4 milioane de vaccinuri pe lună. 3,4 milioane de doze de vaccin care pot fi administrate pe baza solicitărilor pe care le-am primit”, a declarat Michal Dworczyk într-o conferinţă de presă, adăugând că peste 8.300 de echipe de vaccinare au aplicat pentru a participa la program.

Dworczyk a spus anterior că ar putea exista circa 8.000 de puncte de vaccinare în Polonia.

Ţară cu circa 38 de milioane de locuitori, Polonia a raportat sâmbătă aproape 1,13 milioane cazuri de COVID-19 şi 22.676 de decese legate de această boală.

”Un răspuns continuu al UE la pandemia de coronavirus”
Proiectul de buget prevede angajamente în valoare de 164 de miliarde de euro şi plăţi în valoare de 166 de miliarde de euro.

Odată adoptat, acest buget – primul din cadrul financiar multianual 2021-2027 – îi va permite UE să mobilizeze fonduri publice semnificative care să asigure un răspuns continuu al UE la pandemia de coronavirus şi la consecinţele acesteia; să demareze o redresare durabilă şi să protejeze şi să creeze locuri de muncă.

Astfel, vom putea începe să investim în viitor pentru a crea o Europă mai ecologică, mai digitală şi mai rezilientă.

”Toţi cetăţenii UE vor beneficia de acest buget”

„Salut călduros faptul că ne îndreptăm către finalizarea bugetului UE pentru anul 2021. Odată adoptat, toţi cetăţenii UE vor beneficia de acest buget, care va constitui un sprijin direct pentru redresarea noastră comună, pentru cercetătorii, întreprinderile şi fermierii noştri, dar şi pentru regiuni şi partenerii noştri externi.

În etapa următoare, această propunere necesită aprobarea rapidă a Consiliului pentru ca Parlamentul European să voteze cu privire la aceasta în cadrul sesiunii sale plenare din perioada 14-17 decembrie. Acest lucru ar permite intrarea în vigoare a bugetului la 1 ianuarie 2021″, a declarat comisarul responsabil pentru buget, Johannes Hahn.

Liderii statelor Uniunii Europene, reuniţi la Bruxelles, au ajuns la un acord asupra bugetului multianual al UE şi fondului de redresare post-COVID-19, ce totalizează 1.800 de miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, a anunţat joi seara preşedintele Consiliului European, Charles Michel, ceea ce pune capăt impasului apărut prin veto-ul exprimat în ultimele săptămâni de Polonia şi Ungaria.