Polonia, un aliat important pentru România. Angel Tîlvăr: Parteneriatul a dus la maturizarea unor proiecte importante

Sursă: Dreamstime

Polonia este un aliat important pentru România, spune ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvar, cu ocazia vizitei ministrului polonez Mariusz Błaszczak în România.

În cursul zilei de marți, 28 martie, ministrul român al Apărării Naționale a avut consultări cu omologul său polonez Mariusz Błaszczak. Oficialul din Polonia se află în România în cu prilejul celei de-a patra reuniuni a şedinţei comune de Guvern România-Polonia. Aceasta a avut loc la București.

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a precizat că în cadrul acestei întrevederi a fost salutată relația dintre România și Polonia, aici fiind vorba despre nivelul cooperării dintre aceste două state, considerat a fi unul consistent.

”Polonia este şi rămâne un aliat important şi un partener strategic pentru România. Parteneriatul îndelungat dintre cele două ţări, demonstrat de contacte frecvente, a dus la maturizarea unor proiecte importante, precum abordarea unitară a posturii de apărare şi descurajare pe flacul estic. Contingentul de militari români aflaţi la Bemowo Piskie şi cel de militari poloni aflaţi la Craiova reprezintă un exemplu de succes al cooperării în spiritul apărării colective“, a declarat Angel Tîlvăr.

Cei doi oficiali au discutat despre mai multe teme importante acum

Oficialul român și cel polonez au discutat despre sprijinul umanitar oferit Ucrainei din partea ambelor țări, în timp ce au și condamnat atacurile Federației Ruse aspra țării conduse de Volodimir Zelenski. Acestea atacuri nu numai că au dus la pierderea de vieți omenești, dar au și distrus infrastructuri critice.

S-a discutat și despre alte teme, precum cele privind cooperarea din cadrul Alianței Atlanticului de Nord (NATO), având în vedere că va avea loc, în curând, un viitor Summit NATO la Vilnius. De asemenea, s-a discutat și despre cooperarea din cadrul Uniunii Europene.

Pe fond, ministrul român al Apărării Naționale, Angel Tîlvar, a precizat că este foarte importat Formatul B9, făcând referire la coordonarea puternică dintre statele aflate pe Flancul de Est. În plus, ministrul român a mai spus că la fel de importantă este și promovarea unor poziții unitare la viitorul Summit NATO de la Vilnius.

Proiectele bilaterale vor continua

Nu în ultimul rând, cei doi oficiali au precizat că este nevoie ca proiectele bilaterale dintre România și Polonia să continue, iar același scenariu se aplică și pentru consolidarea dialogului politic și a dimensiunii de cooperare practică. Continuarea acestora va aduce beneficii pentru ambele părți.

Ministrul român și ministrul polonez al Apărării au continuat discuția cu privire la temele politico-militare în cadrul sediului Executivului de la București.