Polonia a vândut joi Spaniei drepturi de emisie de CO2 în valoare de 40 de milioane de euro, după ce a reuşit să-şi scadă aceste emisii sub limitele cerute, transmite Associated Press.
Ministrul polonez al mediului, Marcin Korolec, şi secretarul de stat spaniol Federico Ramos au semnat acordul în acest sens în palatul Lazienki din capitala poloneză.
Este cea mai importantă vânzare de până acum de către Polonia a drepturilor sale de emisie de dioxid de carbon şi a fost posibilă datorită faptului că această ţară şi-a redus emisiile de CO2 cu 30% între 1988 şi 2010, de cinci ori mai mult de cele 6% cerute prin protocolul de la Kyoto.
În acelaşi timp, guvernul polonez şi-a majorat la 170 de milioane de euro bugetul pentru proiecte ‘verzi’.
Potrivit autorităţilor poloneze, banii obţinuţi din tranzacţia anunţată joi vor fi folosiţi la finanţarea unor sisteme de transport şi iluminat urban ‘prietenoase’ cu mediul. De asemenea, ei vor fi destinaţi unor proiecte de dezvoltare a surselor de energie regenerabile, izolare termică a clădirilor şi modernizare a reţelei de energie.
SURSA: Agerpres