Cheltuielile bugetare, caracteristice unui an electoral, şi preţul petrolului sunt principalele riscuri care ameninţă economia românească în 2008. Coface menţine ratingul de ţară al României la A4-, rating stabilit în luna octombrie a anului trecut, în ciuda recentelor evoluţii din economia românească. „Nu există motive de panică, ci doar provocări şi îngrijorări de care trebuie să ţinem cont“, a declarat Cristian Ionescu, managing director al Coface R
Cheltuielile bugetare, caracteristice unui an electoral, şi preţul petrolului sunt principalele riscuri care ameninţă economia românească în 2008.
Coface menţine ratingul de ţară al României la A4-, rating stabilit în luna octombrie a anului trecut, în ciuda recentelor evoluţii din economia românească. „Nu există motive de panică, ci doar provocări şi îngrijorări de care trebuie să ţinem cont“, a declarat Cristian Ionescu, managing director al Coface România. „Creşterea economică va rămâne anul acesta una dintre cele mai bune din zonă şi se va menţine la un nivel ridicat“, a adăugat Ionescu, insistând asupra faptului că România ar trebui să se încadreze într-un deficit bugetar minim, iar Guvernul ar trebui să se concentreze pe investiţii în infrastructură, nu pe cheltuieli sociale, chiar dacă 2008 este an electoral. De altfel, în viziunea Coface, acesta este principalul risc care ar putea afecta economia locală.
Creştere economică previzionată la 5,2%
România şi Bulgaria sunt singurele ţări din regiune a căror economie a primit ratingul A4. Cehia şi Estonia sunt evaluate la A2, în timp ce Ungaria, Polonia, Slovacia, Lituania şi Letonia au primit ratingul A3. Ratingul A4- arată un istoric al ţărilor mediocru, ce se poate înrăutăţi din cauza unui mediu politic ce se deteriorează, cu repercusiuni asupra mediului economic. Majoritatea agenţiilor de rating iau în considerare lichiditatea şi solvabilitatea generală a unei ţări. Faţă de acestea, Coface se diferenţiază prin adăugarea la elementele de macroeconomie şi a unor micro-componente, precum comportamentul de plată al companiilor dintr-o ţară. „Este un rating mai focusat pe partea de business şi mediu de afaceri decât celelalte. Practic, măsoară riscul mediu al apariţiei incidentelor de plată ale companiilor dintr-o anumită ţară“, explică Cristian Ionescu.
Creşterea economică previzionată de Coface pentru anul acesta este de 5,2%, în timp ce inflaţia este estimată la 4,6%. În schimb, deficitul balanţei comerciale se va accentua. „Ar trebui să exportăm cu 70% mai mult pentru a avea o balanţă comercială favorabilă“, a subliniat Ionescu. În opinia sa, preţul petrolului (previzionat la 150 de euro pe baril) va reprezenta unul dintre marile riscuri ale economiei în 2008. OPEC a refuzat în urmă cu câteva zile creşterea capacităţii de producţie tocmai pentru că membri organizaţiei sunt avantajaţi de această situaţie. „Acest fapt va avea un impact important nu numai asupra preţului combustibililor, dar mai ales la nivel internaţional, influenţând astfel tot ce intră în România sub formă de importuri“, conchide managerul.
ECONOMIA ROMÂNEASCĂ
Puncte tari
Potrivit Coface, România se bucură de o piaţă internă relativ mare şi de forţă de muncă ieftină şi calificată. Integrarea în Uniunea Europeană a îmbunătăţit perspectiva economică a ţării. Afluxul de investiţii străine directe a permis până acum ţării să-şi acopere deficitele externe fără prea mare dificultate şi să creeze un amortizor al rezervelor de valută. Sectorul public are un nivel scăzut al îndatorării.
Puncte slabe
Analiştii Coface sunt de părere că politica economică prociclică a exacerbat deficitul de cont curent şi a mărit inflaţia. Dependenţa ţării de capitalul străin este în creştere. Ratele dobânzii în creştere şi deprecierea leului vor afecta bugetele companiilor şi gospodăriilor, parte din datoriile lor fiind denominate în valute. Tensiunile la nivelul Guvernului, împreună cu poziţia sa minoritară şi apropierea alegerilor legislative, nu au înlesnit implementarea reformei sau administrarea politicii economice.