Super Mario Draghi vrea să tipărească 1 trilion. Cam 50 de miliarde pe lună timp de 2 ani, se zvonește. De ce? Ca să readucă bilanțul BCE la nivelul la care era în 2012.
Observați vă rog că toată lumea s-a ambalat pe tipărit bani, europenii au fost cei mai ponderați, așa cum arată raportul Yardeni Research
Cu alte cuvinte suntem în plin război valutar, așa cum spune Roubini, și așa cum lumea a mai fost în anii ’70. Fiecare guvern e disperat să tipărească bani, chipurile ca să își resusciteze economia, în realitate ca să-și salveze clientela politică de la faliment.
Ce importanță are că BCE tipărește 1 trilion? Sunt doar bani. Banii nu reprezintă resurse, banii sunt doar un instrument de schimb. Populația are nevoie de resurse, are nevoie de hrană, de îmbrăcăminte, de benzină (din fericire aceasta e din abundență momentan) etc. Firmele au nevoie la rândul lor de resurse: forță de muncă dar mai ales capital: bunuri intermediare, utilaje. Ce importanță are că vine Mario și deșartă sacul cu bani? Cine o să prindă acești bani se va duce să-i schimbe pe diverse bunuri, să cumpere ceva; cine nu va prinde acești bani va suporta integral toată creșterea de prețuri.
Și ce lucruri se vor cumpăra cu acești bani? Așa cum economiștii lucizi admit, banii tipăriți de băncile centrale au ca destinație piața financiară. Acolo, nu în Piața Obor, se deșartă sacul cu bani. Prin urmare, “investitorii” sunt cei care vor beneficia de pe urma tiparniței, ei vor putea să cumpere mai mult. Să cumpere mai mult ce? Păi ce se vinde pe piața financiară: acțiuni și obligațiuni. Efectul politicii de expansiune monetară este creșterea bursei, a prețurilor activelor. Acest efect este atât declar și, deja, atât de vechi, încât nu ai cum să nu suspectezi că el reprezintă de fapt chiar scopul tipăririi de bani. Deci cine va avea de câștigat de pe urma QE implementată de BCE? Tot jucătorii de pe piața financiară, în general băncile și fondurile de investiții, cei care au avut de câștigat și până acum.
Restul lumii va pierde, asta e sigur. Pentru a înțelege mai clar motivul, imaginați-vă că banii sunt niște tichete care ne asigură dreptul de proprietate asupra resurselor, imediat ce apucăm să le cumpărăm. Dacă mâine statul vine și dublează numărul de tichete existente, acest lucru va avea, pe termen scurt, efect zero asupra bunăstării generale. Cantitatea de resurse este tot aceea ca și cea de astăzi: muncim la fel de mult sau de puțin, tractoarele care ară ogoarele sunt aceleași, apartamentele în care locuim nu s-au schimbat, vacile de la care luăm lapte sunt tot acolo. Singurul efect va fi că unii dintre noi – norocoși sau, mai degrabă, “băieți deștepți”, vor pune mâna iute pe aceste tichete și le vor preschimba pe case, mașini, vaci etc. înaintea celorlalți. Imaginați-vă că 1% din populație pune mâna pe toate tichetele nou-emise. Acest grup este acum capabil să cumpere aproape toate casele existente, aproape toate mașinile și vacile. Nu va reuși să cumpere chiar tot, deoarece și restul cetățenilor dispun de tichete și, pe măsură ce prețurile cresc (vânzătorii de case, mașini sau vaci sunt raționali) ei vor intra în alertă și se vor grăbi să cumpere ceva – atât cât mai pot.
Exemplul nu este întâmplător, desigur, circulă multe știri despre “cei 1% care controlează lumea”. Uitați-vă la ce se întâmplă în SUA. Sau uitați-vă la România, unde discrepanțele regionale au tot crescut; dacă ieși din București spre Moldova intri în Evul Mediu – și știți de ce? Fiindcă pe exproprierea prin inflație a acelor categorii sociale s-a clădit în bună măsură prosperitatea Centrului, s-au ridicat mall-urile, companiile, industria serviciilor ș.a.m.d. Tipărirea de bani este doar o metodă de impozitare: unii pierd, alții câștigă.
Pe termen lung efectele sociale ale politicii inflaționiste sunt chiar nocive. Disperați că pierd, disperați că nu țin pasul cu “vecinul”, mulți se reped direct în plasă, ca peștii cei proști: se duc la bancă (adică fix la marele beneficiar al tiparniței) să se împrumute (în franci!!) ca să pună repede mâna pe o casă – “Repede! Să nu ne-o ia alții înainte!”. Această goană le este fatală. În urma erorilor pe care le fac apar suferințe sociale. Iar apoi politicienii, adică statul, sare repede cu soluția miraculoasă: încă o tură de inflație! Din care, evident, scapă încă și mai puțini…
***
Partea comică cu acest război valutar este că nici un stat nu poate de fapt câștiga pe seama celuilalt, fiindcă fiecare își devalorizează moneda. De asta avem încetinirea creșterii economice oriunde în lume, spre disperarea politrucilor! Anii ’70 au lăsat loc anilor ’80, când lumea a realizat că tiparnița de bani nu reprezintă de fapt o soluție, ci o țeapă. Cine nu cunoaște istoria, e condamnat să o repete.
Bogdan Glăvan,
profesor de economie, autorul blogului LOGEC.RO