Ponderea specialiştilor în IT în totalul forţei de muncă e mai mare în România decât în Italia

Cei aproximativ 228.600 de specialişti în domeniul tehnologiei informaţiei şi telecomunicaţiilor (ITC) din România aveau, în anul 2014, o pondere de 2,7% în totalul forţei de muncă, adică un nivel mai mare decât în Italia (2,5%), arată un raport publicat joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Datele Eurostat arată că, în 2014, aproximativ nouă milioane de persoane erau angajate sub formă de specialişti în ITC la nivelul UE, aproape jumătate dintre ei în doar trei state membre: Marea Britanie (1,49 milioane persoane), Germania (1,47 milioane) şi Franţa (910.000).

Cea mai mare pondere a specialiştilor în ITC în totalul forţei de muncă se înregistra în Finlanda (6,7%) şi Suedia (6,0%), urmate de Luxemburg (5,1%), Estonia şi Olanda (ambele cu 5%). La polul opus, Grecia (1,3%), Bulgaria şi Lituania (ambele cu 1,9%) şi Letonia (2%) aveau cea mai mică pondere a specialiştilor în IT în totalul forţei de muncă.

Între 2011 şi 2014, atât numărul absolut al specialiştilor ITC cât şi ponderea lor în totalul forţei de muncă a crescut în toate statele membre, în special în Portugalia, Germania, Belgia, Finlanda, Franţa şi Luxemburg. La nivelul UE numărul specialiştilor ITC a crescut cu aproape 1,2 milioane persoane iar ponderea lor s-a majorat de la 3,2% până la 3,7%. În România, numărul specialiştilor ITC a crescut de la 185.700 persoane până la 228.600 persoane iar ponderea lor a crescut de la 2,2% până la 2,7%.

Distribuţia pe sexe a specialiştilor ITC arată că la nivelul UE majoritatea covârşitoare (81,9%) sunt bărbaţi. Nicio ţară membră nu face excepţie chiar dacă proporţia variază. Cele mai mari procente de specialişti în ITC bărbaţi se înregistrează în Luxemburg (29,2%), Cipru (88,1%) şi Olanda (87,4%) iar cele mai mici procente se înregistrează în Bulgaria (68,2%), Estonia (70,4%) şi România (71,1%).

În funcţie de nivelul de educaţie, la nivelul UE peste jumătate (56,5%) din specialiştii ITC aveau în 2014 o educaţie superioară. Cea mai mare proporţie a specialiştilor ITC care au terminat studiile universitare se înregistra în Spania (77,4%), Belgia (72,9%), Bulgaria şi Cipru (ambele cu 72,3%). La polul opus cel mai mic procent de specialişti ITC care au terminat studiile superioare se înregistra în Italia (31,7%), Malta (38,5%), Slovenia (40,6%), Slovacia (41,8%) şi România (42,2%).

De asemenea, în 2014 mai mult de o treime (37,1%) din specialiştii ITC din UE aveau o vârstă mai mică de 35 de ani. În România procentul este mult peste media din UE, aproape jumătate (48,2%) din specialiştii ITC aveau în 2014 vârsta mai mică de 35 de ani.

SURSA: Agerpres