Capital.ro vă prezintă lista preţurilor medii din statele membre ale Uniunii Europene, conform datelor prezentate de energy.eu.

Vezi mai jos 10 ponturi care îţi reduc costurile cu transportul.

  1. Una dintre destinaţiile preferate de români este Bulgaria. În cazul în care plecaţi cu maşina spre staţiunile vecinilor de la sud de Dunăre, faceţi plinul cu benzina sau motorină la ei. La bulgari, benzina costă 1,272 euro/litru, iar motorina 1,292 euro/litru. Spre comparaţie, în România preţul mediu al unui litru de benzină este de 1,280 euro/litru (5,7 lei), iar motorina se comercializează cu 1,323 euro/litru (5,89 lei).

  2. În Bulgaria este de preferat să alimentaţi şi dacă aveţi ca destinaţie Grecia, întrucât preţurile benzinei şi motorinei în această ţară sunt cu mult peste cele din Bulgaria sau chiar România. Spre exemplu, ieri, preţul unui litru de benzină în Grecia era de 1,681 euro, iar a unui litru de motorină de 1,416 euro.

  3. Dacă doriţi să ajungeţi în Franţa, veţi călători mai ieftin dacă cumpăraţi suficient carburant din România pentru a ajunge până în Austria. Aceasta în condiţiile în care în Ungaria benzina şi motorina sunt mai scumpe decât în Austria, dar mai ieftine decât în Franţa. În Ungaria, litrul de benzină costă 1,414 euro, iar motorina – 1,473 euro. Spre comparaţie, în Austria benzina se comercializează cu 1,390 euro, iar motorina cu 1,381 euro.

  4. Franţa este de evitat pentru a vă face plinul la maşină dacă destinaţia finală este Spania, întrucât în ţara coridelor benzina costă 1,366 euro/litru în timp ce în Franţa un litru de benzină se comercializează cu 1,648 euro. Motorina în Spania costă 1,338 euro, iar în Franţa cu 1,489 euro/litru.

  5. Nu alimentaţi în Italia! Aici sunt printre cele mai mari preţuri la carburanţi din UE. De exemplu, benzina costă 1,764 euro, iar motorina 1,705 euro/litru.  

  6. În cazul în care destinaţia finală este Portugalia şi aveţi maşină pe benzină este mai bine să alimentaţi în Spania, întrucât în Portugalia benzina costă 1,744 euro/litru, iar în Spania doar 1,366 euro.

  7. Dacă doriţi să ajungeţi în Irlanda şi autoturismul pe care-l aveţi este diesel, evitaţi să faceţi plinul în Anglia. Mai bine alimentaţi în Franţa, unde motorina costă 1,489 euro. În Anglia, preţul unui litru de motorină este de 1,727 euro (1,4 lire sterline) – cel mai mare preţ din UE.

  8. Olanda este ţara unde găsiţi cea mai scumpă benzină (1,785 euro). Reduceţi din cheltuieli dacă alimentaţi în Germania (1,575 euro/litru) sau în Cehia (1,501 euro/litru), dacă treceţi prin această ţară.

  9. Dacă petreceţi revelionul în Praga şi tranzitaţi Slovacia reduceţi din cheltuieli dacă alimentaţi în Ungaria. În Slovacia, preţul benzinei este de 1,507 euro iar în Ungaria de 1,414 euro/litru. În cazul în care aveţi maşină diesel este de preferat să alimentaţi în Slovacia (1,435 euro), întruct motorina este mai ieftină decât în Ungaria (1,473 euro) sau în Cehia (1,465 euro).

  10. 10. La întoarcere s-ar putea să aveţi o surpriză neplăcută deîndată ce intraţi pe teritoriul României, pentru că preţurile carburanţilor ar putea creşte ca urmare a majorării accizelor şi a cursului valutar la care vor fi calculate acestea. Cea mai mare scumpire va fi la motorină, unde preţul mediu ar putea creşte cu 17 bani/litru, în timp ce la benzină se prefigurează o majorare a preţului cu 9 bani/litru.