Victor Ponta, Preşedintele Pro România, a fost ales, vineri, în funcţia de vicepreşedinte al Partidului Democrat European (EDP). Eveniment s-a desfășurat la Paris.
Potrivit unui comunicat al Pro România transmis către agerpres.ro, votul a fost acordat în cadrul Consiliului EDP.
Delegaţia Pro România este formată din preşedintele Victor Ponta, deputaţii Mircea-Titus Dobre şi Oana-Silvia Vlăducă şi secretarul executiv Geanina Cristina Puşcaşu.
Înnoirea conducerii EDP, diverse modificări statutare şi evaluarea cererilor de aderare au fost obiectivele de pe agenda întâlnirii.
„Cred cu tărie că locul României este şi trebuie să rămână în Europa. Tocmai de aceea, trebuie să facem şi noi ceea ce fac toate statele moderne din Europa şi din alte regiuni ale lumii – să stimulăm şi să folosim potenţialul uman şi natural al ţării noastre. Apartenenţa la un grup care are aceleaşi credinţe ca ale noastre ne dă siguranţa că, având aliaţi puternici, putem să ne îndeplinim obiectivele naţionale”, a declarat Ponta comunicatul menționat.
Pro România a devenit membru cu drepturi depline al Partidului Democrat European în iunie 2019.