Proiectul de hotărâre privind Memorandumul convenit cu Rompetrol s-a aflat în primă lectură în şedinţa de Guvern de miercuri şi ar urma să fie aprobat în şedinţa Executivului de săptămâna viitoare, a declarat premierul Victor Ponta, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
'A fost în primă lectură miercuri, probabil săptămâna viitoare, conform deciziei Curţii Constituţionale. Aşa a spus Curtea, aşa facem', a declarat premierul întrebat când va aproba Executivul Hotărârea privind Memorandumul cu Rompetrol.
Victor Ponta a solicitat în debutul şedinţei de Guvern de săptămâna trecută ca miniştrii Energiei, Constantin Niţă, şi cel al Justiţiei, Robert Cazanciuc, să prezinte memorandumul privind Rompetrol pentru a putea fi adoptat de Executiv.
La finele lunii noiembrie 2013, Curtea Constituţională a României a decis că legea prin care a fost aprobat memorandumul de înţelegere semnat de Rompetrol şi statul român nu respectă principiile constituţionale privind claritatea şi previzibilitatea actelor normative. Potrivit CCR, legea contravine prevederilor art. 1 alin. 5 din Constituţia României care stabileşte că 'în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie'.
Pe 26 iunie 2013, Curtea Constituţională a decis că este constituţională legea privind memorandumul de înţelegere încheiat între statul român şi Grupul Rompetrol în raport de motivele invocate.
La sfârşitul lunii decembrie, vicepreşedintele grupului Rompetrol, Azamat Zhangulov, declara într-o conferinţă de presă că Guvernul ar trebui să aprobe prin ordonanţă memorandumul semnat cu Rompetrol în februarie 2013, aceasta fiind în prezent singura modalitate de a legifera acordul dintre cele două părţi, după ce Curtea Constituţională a spus că Executivul trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru această decizie.
SURSA: Agerpres