Premierul Victor Ponta acuză, fostul Executiv că nu a făcut niciun demers pentru a apăra statul în litigiul intentat de compania OMV Petrom la Curtea de Arbitraj de la Paris, prin care firma austriacă vrea să recupereze unele costuri de decontaminare a mediului.
Primul termen este săptămâna viitoare, iar ministrul Mediului a aflat de această situație pentru că a primit o citație, spune premierul. ”Din noiembrie 2011, fostul Guvern nu a inițiat niciun demers de apărare în fața OMV, neangajând niciun consultant sau avocat. Compania a solicitat 30 milioane lei, pretenții legate de ecologizarea Doljchim și încă 61 milioane lei pentru ecologizarea de la Rafinăria Petrobrazi”, a spus Ponta.
Până în acest moment, Guvernul nu a desemnat un avocat care să reprezinte săptămâna viitoare statul român în fața Curții de Arbitraj de la Paris.