Premierul Victor Ponta a declarat, vineri seară, că în contextul respingerii Codului Fiscal de către preşedintele Klaus Iohannis, Guvernul va începe să promoveze măsurile cuprinse în acest document fie prin ordonanţă de urgenţă, fie prin prin asumarea răspunderii.
Ponta şi-a exprimat însă regretul că s-a pierdut consensul politic pe tema Codului Fiscal.
"Eu cred că Parlamentul şi noi, Guvernul, o să începem să aplicăm fie prin ordonanţă de urgenţă, fie printr-o angajare a răspunderii aceste măsuri dar să ştiţi, imaginea proastă rămâne şi oamenii de afaceri o să spună: 'Nu, iar e război politic, mai bine ne ţinem banii şi mai vedem. Nu-i mai băgăm în România că nu e o ţară de oameni serioşi.' Am soluţii. Miercuri pot să adopt prin ordonanţă de urgenţă- cum am adoptat reducerea TVA la alimente la 9% – pot să adopt şi cea cu 19% sau altceva. Sau pot să merg să îmi angajez răspunderea şi cu siguranţă nu vor avea voturi pentru moţiunea de cenzură. Problema e alta: mesajul nu este de coerenţă şi de consens politic", a spus premierul la România TV, conform stiripesurse.ro.