„Colegii mei din Pro România considerăm că, prin această lege, procedăm greşit, în primul rând, faţă de oameni pentru că românii, după 60 de zile de stare de urgenţă, sunt suficient de responsabili, de conştienţi de pericol, dar şi de faptul că trebuie să reluăm activitatea economică normală”, a comentat Ponta, în timpul dezbaterilor din Camera Deputaților.
El este de părere că românii sunt tratați de către Guvern ca nişte copii mici care nu vor să înţeleagă şi pe care trebuie mereu să îi ţii cu amenzi, cu sancţiuni, cu restricţii.
„Este o abordare total greşită şi, din punctul nostru de vedere, soluţia corectă era aceea de a opri această abordare mult prea restrictivă şi, dimpotrivă, de a veni prin această lege cu măsuri concrete de sprijin pentru persoanele vulnerabile, în această perioadă, pentru cei care au rate la bancă, pentru cei care nu au venituri sau şomajul tehnic nu le ajunge, pentru firmele româneşti care sunt aproape toate în pragul falimentului, pentru toţi cei care aşteaptă, în acest moment, un proiect clar de repornire a României.
Din păcate, această lege pe care astăzi o supuneţi la vot nu reporneşte România şi păstrează România într-o stare aşa de amorţeală, într-o anestezie generală şi într-un haos în care oamenii nu ştiu exact ce au voie şi ce nu au voie să facă, nimeni nu ştie în acest moment – ieşim din ţară, nu ieşim din ţară, intrăm în carantină, nu intrăm în carantină, deschidem terase, nu deschidem terase”, a conchis Ponta.