„La completul de 5 judecători nu ajung românii obişnuiţi ci foarte puţini: miniştrii, senatori şi deputaţi. Nu e vorba să modifici o lege doar pentru câţiva. De această situaţie, cei care erau în judecată au beneficiat deja pentru că sunt liberi, doamna Udrea, domnul Şova. A mai rămas o singură persoană de care ştim cu toţii: domnul Dragnea, să îşi anuleze prima condamnare, să poată să fie prim-ministru, să fie fericit, bucuros. Nu poţi să dai o ordonanţă pentru un singur om. Poţi să îndrepţi abuzuri, aşa cum am promis, pentru toată lumea”, a declarat Victor Ponta.
Fostul premier a adăugat că acelaşi scop l-a avut şi Ordonanţa 13 din ianuarie 2017, şi şi-a exprimat neîncrederea că ministrul Justiţiei va promova acum o ordonanţă privind anularea hotărârilor luate de completurile de 5 judecători.
„Domnul Toader Tudorel, acest Ion Creangă al vremurilor noastre, a mai anunţat de vreo 60 de ori că face, că drege. Să vedem ce face. Eu constat, însă, că ideea să dai o ordonanţă pentru un om, e greşită. Aşa a fost şi cu Ordonanţa 13. Îl salva pe Dragnea şi pe câţiva oameni dar nu îndrepta abuzurile. Tu ai zis în 2016 că îndrepţi abuzurile. Eu cred că domnul Dragnea vrea să îşi rezolve problema lui şi toţi ceilalţi să rămână cu dosare, cu condamnări, că în felul acesta îi ţine mai uşor. Uitaţi-vă la domnul Tăriceanu, a venit cererea de la Parchet prin noiembrie. Îl ţine la Senat, cu dosarul, dacă mişcă în front, îi dă drumul, dacă e cuminte, îl mai ţine. Nu poţi să te joci cu dosare”, a declarat Victor Ponta.
În acelaşi context, liderul Pro România a povestit despre o discuţie pe care Liviu Dragnea ar fi avut-o cu un politician cu probleme penale din Neamţ, în primăvara acestui an, şi în care ar fi spus că nu va promova ordonanţa privind graţierea şi amnistia pentru că l-ar fi salvat şi pe Victor Ponta.
„Vă spun prima şi ultima dată o conversaţie a domnului Dragnea, prin primăvară, cu o persoană din Neamţ, nu-i dau numele, care a avut şi ea probleme i-a zis: şeful, domnul preşedinte, nu dai amnistia şi graţierea, ca să scăpăm? Şi i-a zis: dar ce, vrei să scape Ponta? Pe mine m-au achitat 3 judecători, nu a fost nevoie să mă ajute Dragnea. Dar alţii care fac vacanţele cu el şi se pregătesc de tribunale… Domnul Vâlcov are 8 ani pedeapsă… Dragnea nu vrea să îi ajute ci să îi ţină în hăţuri, în ham pe toţi şi atunci, toată povestea asta e un joc penibil”, a precizat Ponta.
„De doi ani de zile, toată ţara stă blocată cu dosarul lui Dragnea. Am zis că reparăm abuzurile, nu s-a întâmplat nimic. Cei care au comis abuzurile sunt bine-mersi, ceilalţi văd şi ei ce fac. De doi ani de zile ţinem ţara blocată, a trecut jumătate din mandatul actualului Parlament şi nu facem altceva. Am şi zis să îl graţieze pe Dragnea, să scăpăm de de grija asta şi să putem să guvernăm ţara. Nu ştiu de ce nu îl graţiază Iohannis. Graţiază-l, dă-l încolo, să plece în Brazilia şi să ne lase să guvernăm ţara”, a mai spus liderul Pro România.
În privinţa ordonanţei de urgenţă care va modifica legea recursului compensatoriu, Victor Ponta a declarat că ar fi bună o astfel de ordonanţă dar că de măsurile de clemenţă nu trebuie să beneficieze cei care au fost condamnaţi pentru fapte cu violenţă.
„Eu nu am votat în Parlament legea recursului compensatoriu, am fost procuror atâţia ani şi ştiu foarte bine că măsurile de clemenţă sunt bune, dar trebuie să le aşezi bine pentru că altfel, dacă le pui greşit, se întâmplă ce s-a întâmplat. Evident că recursul compensatoriu şi orice măsură de clemenţă nu trebuie să privească în niciun caz infracţiunile cu violenţă: omor, tâlhărie, viol, vătămări corporale grave – nu trebuie să fie acoperite de nicio măsură de clemenţă. Tocmai am semnat la Parlament să facem sesiune extraordinară ca să schimbăm legea recursului compensatoriu, dacă dă ordonanţă, cu atât mai bine”, a declarat Victor Ponta.
Liderul Pro România s-a aflat în judeţul Neamţ în cadrul turneului politic pe care îl face prin judeţe pentru a promova partidul.