"Am emoţii, pentru că sunt absolut convins că astăzi, împreună cu dvs., putem începe o schimbare fundamentală pentru soarta României. Sunt prima persoană desemnată să ocupe funcţia de prim-ministru care şi-a serbat majoratul după decembrie 1989. Am crescut în ceea ce înseamnă şi ceea ce ne-am dori cu toţii – în democraţie – şi cred că instituţiile trebuie să funcţioneze, trebuie să arate respect. Şi cred că într-o democraţie europeană, nu guvernul este cel care conduce Parlamentul, ci se supune deciziilor acestuia", a subliniat preşedintele PSD, de la tribuna Parlamentului.
Victor Ponta a spus că, în cele câteva zile care au trecut de la desemnarea sa ca premier, a încercat ca, în cel mai scurt timp, să prezinte un program de guvernare pentru o perioadă scurtă, până la alegeri, şi cu perspective pentru anii care urmează precum şi o echipă de miniştri care să îndeplinească acest program.
Premierul desemnat a mai promis că va respecta votul pe care noul guvern îl va primi în Parlament, indiferent care va fi acesta, la fel cum va respecta şi votul pe care USL îl va primi în luna noiembrie.
Acesta a anunţat că, după alegerile generale, intenţionează ca USL să vină cu un guvern mai flexibil, mai democratic şi care să asigure dezvoltarea României care urmează.
"Ne propunem să realizăm o schimbare radicală în modul de guvernare, să arătăm că poate exista dialog cu Guvernul României, transparenţă în relaţia cu opoziţia şi societatea civilă, că avem mai multă deschidere şi suntem mult mai disponibili să ascultăm vocea opiniei publice şi a mass-media", a adăugat el.
Premierul desemnat a reamintit că prioritatea – zero a guvernului este respectarea legilor. "Nu vreau să mai trăim într-o ţară în care legile se respectă de principiu sau câteodată sau în funcţie de buget. Cred că Romania are în acest moment o mare nevoie de a-şi respecta legile şi regulile. Populaţia României aşteaptă respectarea legilor, a deciziilor instanţelor de judecată, a prevederilor constituţionale, şi mă oblig să aducem respectarea legilor în actul de guvernare", a adăugat el.
El a mai spus că unul dintre obiectivele fundamentale pe termen foarte scurt, cuprins în programul de guvernare, este renegocierea şi oprirea "contractelor bilaterale cu băieţii deştepti", contracte despre care "fosta guvernare a vorbit foarte des şi împotriva cărora nu a făcut nimic".
SURSA: Agerpres