Ponta lansează un atac distrugător la adresa liderului PSD, Liviu Dragnea. Liderul Pro România susține că viaţa politică din ţară este blocată, de doi ani, cu discuţii "ipocrite" despre viaţa lui Liviu Dragnea.
"Şi parlamentul, şi guvernul, şi viaţa politică românească este blocată de doi ani de zile de aceste discuţii ipocrite – unii zic cu abuzuri, alţii zic că… Domnule, e vorba, de fapt, despre viaţa lui Dragnea. De doi ani de zile, şi în parlament, şi la guvern, şi la televiziuni, ne batem – unii zic că sunt pentru anticorupţie, alţii zic că sunt împotriva abuzurilor-, dar, de fapt, totul este despre viaţa lui Dragnea. Şi în această bătălie pentru viaţa lui Dragnea, dăm într-o parte şi crapă în altă parte. Este foarte clar, şi prin recursul compensatoriu, şi prin numirile politizate din poliţie, şi prin lipsa de investiţii în zona de informaţii-, (…) toate astea ne duc la o situaţie explozivă legată de siguranţa cetăţeanului", a menţionat Victor Ponta.
Liderul Pro România a subliniat că Legea recursului compensatoriu propune măsuri de clemenţă cu efect negativ.
"Nu am votat acea lege, pentru că spre deosebire de majoritatea covârşitoare a colegilor parlamentari, am o activitate de procuror înainte şi cunosc mai bine ce înseamnă. Există măsuri de clemenţă care au efect pozitiv, există măsuri de clemenţă, aşa cum s-a întâmplat acum, care au un efect evident negativ", a declarat Victor Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută alături de vicepreşedinţii Daniel Constantin, Nicolae Bănicioiu şi Aurelia Cristea.
El a mai spus că, în unele cazuri, clemenţa reprezintă o încurajare în a comite din nou fapte penale."Clemenţa e bună, în anumite cazuri, în altele, clemenţa este o încurajare în a comite din nou fapte penale", a punctat Ponta.
La Cluj-Napoca a avut loc, joi, o întrunire a Biroului Politic Naţional al Pro România.