Ponta: Au rămas două puncte în discuţiile cu FMI pe care nu avem un acord. Scrisoarea de intenţie nu se semnează

Liberalizarea preţului la gaze pentru populaţie şi restructurarea companiilor energetice Hunedoara şi Oltenia sunt cele două puncte asupra cărora guvernul nu are un acord cu FMI şi Comisia Europeană, a anunţat premierul Victor Ponta. Din această cauză, guvernul nu va semna scrisoarea de intenţie cu FMi, la finalul misiunii, care se încheie luni, acordul rămânând în vigoare. Nici după misiunea din vara anului 2014, nu a fost semnată o scrisoare, iar de atunci acordul este "îngheţat".

"Au rămas două puncte pe care nu avem un acord cu FMI privind măsuri structurale care au impact economic şi social important", a spus Ponta.

Cele două motive ale neînţelegerii sunt calendarul liberalizării preţului de gaze pentru populaţie şi restructurarea companiilor energetice Hunedoara şi Oltenia. Guvernul nu a crescut preţul la gaz de la 1 ianuarie, aşa cum era prevăzut iniţial, susţinând că are acceptul Comisiei Europene. FMI a cerut ca majorarea să fie de la 1 aprilie de la 53,3 lei/MW la 62 lei.

Premierul a spus că majorarea preţului este considerată nesustenabilă de către guvern. Al doilea motiv al nesemnării unei scrisori de intenţie este restructurarea companiilor energetice Hunedoara şi Oltenia. Din punctul de vedere al premierului propunerea FMI este radicală, fiind vorba de o restructurare masivă, în timp ce guvernul vrea să menţină cele două societăţi cu numărul actual de angajaţi.