‘Eu vă garantez că suntem într-o fază foarte avansată şi semnăm anul acesta Comarnic- Braşov. Anul viitor avem în buget puşi banii pentru autostrada Transilvania, cea începută în 2004 şi abandonată din 2005’, a spus şeful Guvernului, avansând ca dată pentru încheierea lucrărilor pentru tronsonul Comarnic Braşov ‘finalul lui 2016’.
Întrebat dacă introducerea unei taxe suplimentare pe carburanţi era singura soluţie pentru Guvern, în condiţiile relansării economice, premierul a negat explicând însă că banii proveniţi din această taxă vor finanţa investiţiile în infrastructură
‘Nu era singura soluţie. Am avut de ales între a face ceea ce a făcut Traian Băsescu – să taie pensii, salarii sau să mărească taxe cum a fost TVA ul pe care realmente o plăteşte orice om din această ţară – şi a găsi în paralel cu creşterile de pensii, cu mărirea salariului, o soluţie prin care să putem să finanţăm investiţiile în infrastructură (…) legate de autostrada Comarnic Braşov, de autostrada Transilvania şi de toate celelalte proiecte pe care le avem’, a spus Victor Ponta. AGERPRES