Premierul Victor Ponta a anunţat miercuri la începutul şedinţei de guvern că Executivul s-a împrumutat marţi de pe pieţele internaţionale la o dobândă foarte bună, reuşind astfel să asigure banii necesari pentru salarii şi pensii pentru tot anul 2014.
'Ieri, România, pentru prima dată după 1989, de pe pieţele financiare internaţionale, pieţe private, s-a împrumutat cu o dobândă de 3,70 pe 10 ani. 3,70 este o dobândă pe care şi instituţiile financiare internaţionale o consideră foarte bună iar din fericire, practic, am încheiat pentru anul 2014 tot necesarul de finanţare externă. (…) Asta înseamnă că avem toţi banii de salarii, de pensii, de funcţionare a instituţiilor, orice s-ar întâmpla în Ucraina, orice s-ar întâmpla în altă parte (…) Este meritul Guvernului actual şi al stabilităţii şi predictibilităţii pe care am reuşit să o transmitem', a afirmat prim-ministrul.
Ponta a apreciat că acest împrumut este o veste bună, în condiţii 'politice extrem de dificile'.
De la începutul anului, statul s-a împrumutat cu peste 45 de milioane de euro pe zi!
'Din păcate, criza din Ucraina nu merge spre o direcţie de soluţionare, ci dimpotrivă, spre înrăutăţire şi atunci siguranţa resurselor financiar-bugetare ale României e asigurată pentru tot anul 2014, indiferent de crize internaţionale, indiferent de probleme politice interne', a precizat premierul. AGERPRES