Premierul Victor Ponta a dat asigurări miercuri că Executivul are bani pentru plata pensiilor şi a salariilor, infirmând declaraţiile vicepreşedintelui PNL Sorin Frunzăverde.
‘Primul-ministru, ministrul de Finanţe, ministrul delegat pentru Buget, guvernatorul BNR, FMI, Banca Mondială nu reprezentăm nimic în faţa presei dacă iese un domn dimineaţa, seara pe la Reşiţa şi îşi dă cu părerea. (…) Mulţumesc doamnei ministru Câmpeanu că a reacţionat imediat şi a explicat: avem banii de pensii şi de salarii. Poate nu o să îi mai avem la Consiliul Judeţean Caraş, poate îi tăiem de acolo, că văd că îi dăm degeaba acolo, că şefii vor să fie la televizor, dar în restul ţării avem şi mesaje de acest gen, pe care la un moment dat le dădea şi domnul preşedinte Băsescu, cred că sunt iresponsabile’, a spus Victor Ponta, la începutul şedinţei de Guvern.
Vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde a declarat la Reşita că România ar putea întâmpina probleme cu achitarea tranşei către Fondul Monetar Internaţional, astfel că ar putea exista probleme cu plata salariilor şi a pensiilor.
SURSA: Agerpres