Deputatul Victor Ponta a declarat, miercuri, după adoptarea moţiunii de cenzură, că acum liderul PSD Liviu Dragnea "are toată puterea" şi l-a sfătuit să o folosească "mai bine decât în ultimele şase luni".
„Are toată puterea (Liviu Dragnea – n.r.). Să o folosească mai bine decât a folosit-o în ultimele şase luni. În acest moment, domnul Dragnea este PSD”, a spus Ponta, la Palatul Parlamentului.
El s-a referit şi la Sorin Grindeanu, apreciind că acesta „are foarte mult potenţial pentru viitor”.
„A încercat să facă o ruptură care era necesară în PSD, între trecut şi viitor”, a adăugat Victor Ponta.
Moţiunea de cenzură „România nu poate fi confiscată. Apărăm democraţia şi votul românilor” a fost adoptată miercuri în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, a anunţat secretarul Camerei Ioana Bran, potrivit AGERPRES.
Au votat „pentru” 241 de parlamentari şi 10 au fost „împotrivă”. Numărul total de voturi valabil exprimate a fost 251.
În urma voturilor exprimate de parlamentari, guvernul condus de premierul Sorin Grindeanu a fost destituit.
Parlamentarii social-democraţi au votat moţiunea de cenzură cu bilele la vedere, aceasta fiind o decizie a partidului, după cum a anunţat miercuri senatorul PSD Claudiu Manda.
Moţiunea de cenzură împotriva guvernului Grindeanu a fost dezbatută şi votată în plenul Parlamentului, astăzi, cu începere de la ora 11.00. Pentru a trece, moţiunea de cenzură avea nevoie de 233 de voturi. “Moţiunea trece, sunt între 12 şi 16 voturi în plus”, ne-au declarat surse PSD, înainte de începerea dezbaterilor.
AGERPRES