„În timp ce alţii sunt în vacanţă sau se pregătesc să plece prin Maldive, noi am început să batem ţara, să ne întâlnim cu structurile locale. (…). Vrem să transmitem că România merge într-o direcţie greşită, nu spre vest, ci spre o teleormanizare inacceptabilă (…). Românii vor o ţară care să profite de faptul că asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE şi care continuă să se dezvolte economic şi al infrastructurii sociale”, a afirmat Victor Ponta. 
El consideră că este foarte grav faptul că România, care asigură conducerea semestrială a Consiliului UE şi care va trebui să gestioneze discuţiile despre bugetul UE în perioada 2021 – 2027, este singura ţară din UE care nu are buget la acest moment. 

„Noi nu suntem în stare să ne facem bugetul nostru, dar spunem că vom fi în stare să facem bugetul Uniunii Europene. Ferească Dumnezeu să-l facă cu adevărat domnul Vâlcov, cu Teodorovici şi cu noua şefă ANAF, pentru că ar însemna că se bagă şi UE în faliment. Este o mare oportunitate pe care o pierdem (…)”, a subliniat liderul Pro România. 

Fostul premier a spus că toate taxele pe care le-au anunţat guvernanţii în decembrie 2018 sunt „aberaţii”. „Şi firmele de telecomunicaţii şi cele de energie şi băncile nu vor pleca din România, dar vor transfera acele costuri către populaţie prin facturi, credite, ceea ce plăteşte fiecare companie (…) Încă o revoluţie fiscală este un genocid fiscal în care mai mult vom pierde în final”, a susţinut Victor Ponta. 

Liderul Pro România a punctat că împreună cu Sorin Câmpeanu şi Daniel Constantin au făcut în 2016 campanie şi au votat pentru PSD+ALDE, sperând că această guvernare va face ceea ce s-a promis în campanie – guvernare bună, stabilitate, predictibilitate. 

„Dacă ştiam că va ajunge doamna Dăncilă premier şi că o să îngheţe pensiile şi salariile şi că se vor pune taxe peste taxe, nici nu am fi făcut campanie şi nici nu am fi votat. E, totuşi, o mare escrocherie ceea ce s-a întâmplat, iar noi suntem dintre cei care nu doar că am remarcat acest lucru, dar am şi decis să construim o alternativă. (…). PNL, din păcate, nu poate să ofere o alternativă, şi atunci o oferim noi, încercând să folosim experienţa acumulată în perioada de guvernare şi să nu mai facem aceleaşi greşeli”, a mai detaliat Victor Ponta. 

 

Liderul Pro România a specificat, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor, că este prematur să vorbească despre un candidat al formaţiunii sale pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara, în 2020. Întrebat de presă dacă Sorin Grindeanu ar putea fi candidatul Pro România pentru fotoliul de primar al Timişoarei, Victor Ponta a răspuns că a auzit acest zvon, dar că dacă Grindeanu va dori să reintre în politică,va trebui să anunţe el personal. 

„Am auzit şi eu zvonul acesta. Sorin Grindeanu este preşedintele ANCOM şi dacă va dori să candideze, trebuie să spună domnia sa. De la PSD cred că nu poate (să candideze, n.r.), pentru că l-au exclus din partid, dar nu cred că putem să vorbim noi despre aşa ceva. Dacă va dori să facă din nou politică, sunt convins că o va spune el”, a mai spus Victor Ponta. AGERPRES