Există posibilitatea ca pe data de 30 iunie să nu fie deschisă circulaţia auto pe autostrada Bucureşti-Ploieşti, a declarat secretarul general adjunct în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Buzatu.
"Cred că se lucrează într-un ritm mai susţinut decât s-a lucrat vreodată. Ştiu că există voci care spun că nu se va preda pe 30 iunie. Sigur sunt nişte păreri. Unii spun că se va preda, alţii că nu se va preda. Realitatea este în teren şi se lucrează foarte intens", a precizat Buzatu, citat de Agerpres.
Potrivit oficialului MTI, o autostradă nu înseamnă ,,o panglică de asfalt pe care să se circule, ea trebuie să aibă indicatoare, garduri de protecţie, semnalizări, benzinării, parcări, pază şi restaurante".
Buzatu a mai afirmat că în cazul autostrăzii Bucureşti-Ploieşti nu se poate vorbi despre o inaugurare propriu-zisă, ci despre deschiderea circulaţiei între şoselele de centură ale celor două oraşe.
Lucrările la autostrada Bucureşti-Ploieşti sunt împărţite în două sectoare, respectiv Bucureşti-Moara Vlăsiei, unde lucrează consorţiul italian Impressa Pizzarotti/Tirrena Scavi şi Moara Vlăsiei-Ploieşti, construit de asocierea Spedition UMB/Pa&Co Internaţional/Euroconstruct ’98/Com-Axa.
Tot astăzi, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor, Ovidiu Silaghi, în şedinţa de guvern, să nu aibă milă şi să nu tolereze amânări la termenele de finalizare a lucrărilor de la autostrăzile Bucureşti-Ploieşti şi Bucureşti-Constanţa iar constructorilor care întârzie să le aplice penalizări.
"Vă rog, domnule ministru al Transporturilor, mâine să mergeţi şi la autostrada Bucureşti-Ploieşti şi la autostrada spre Constanţa, vreau să ştim foarte clar ce se întâmplă acolo, de ce nu se respectă termenele şi să luaţi imediat măsuri”, i-a spus Ponta lui Silaghi, conform Agerpres.
Conform sursei citate, şeful Executivului a adăugat că “Aşa cum m-aţi informat, fără milă, fără amânări, cine a promis şi a semnat şi nu s-a ţinut de cuvânt plăteşte. Nu există nicio firmă pe care să o iertăm într-un fel sau altul şi oamenii aşteaptă de la noi să ştie când sunt gata autostrăzile respective şi cine plăteşte pentru faptul că nu s-au respectat termenele”.
Termenul de finalizare al lucrărilor la autostrada Bucureşti-Ploieşti a fost prelungit de la 15 mai la 30 iunie, iar în iunie urma să fie deschisă circulaţiei şi autostrada Cernavodă-Medgidia, dar numai cu o bandă pe sens.
Până în prezent, oficialii Ministerului Transporturilor nu au anunţat public niciun termen referitoar la deschiderea infrastructurii pe tronsoanele Bucureşti-Ploieşti.
Citiţi şi: Ultimele lucrări la AUTOSTRADA Bucureşti-Ploieşti. Vor fi gata în doar 6 zile?
La sfârşitul lunii aprilie, cu doar câteva zile înainte de căderea Guvernului Ungureanu prin aprobarea moţiunii în Parlament, ministrul Transporturilor de atunci, Alexandru Nazare, şi premierul MRU au declarat, după ce au făcut o vizită pe şantier, că pe 15 mai va fi inagurată autostrada, conform constructorilor. Doar că după ce la şefia Transporturilor a venit liberalul Ovidiu Silaghi, ministrul a cerut o verificare a lucrărilor şi a constatat că termenul de finalizare nu poate fi mai devreme de 30 iunie.
Pe tronsonul Moara Vlăsiei-Ploieşti costul unui kilometru e de 7 milioane de euro, în timp ce tronsonul Bucureşti-Moara Vlăsiei, al cărui constructor este asocierea formată de italienii de la Pizzarotti & Tirena Scavi, un kilometru costă 8,2 milioane de euro.
Cei 60 de kilometri de autostradă, începuţi în 2007, au costat până acum bugetul de stat, peste 400 de milioane de euro.