"Da, după ce câștig alegerile, da. Ele, și dacă ne retragem toți, tot nu câștigă, nici doamna Udrea, nici doamna Macovei. Nici dacă mă retrag și eu și domnul Iohannis și toată lumea. Și în cazul în care candidează singure pierd. Deci, îmi pare rău, dar nu le pot ajuta", a declarat Victor Ponta după ce a participat la un eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie a României.
Candidata Partidului Mișcarea Populară (PMP) la Președinție, Elena Udrea, i-a cerut, marți, lui Victor Ponta să se retragă din cursa prezidențială și să-și dea demisia din funcția de premier în urma afirmațiilor șefului statului conform cărora Ponta ar fi fost agent acoperit al SIE în perioada 1997-2001.