"Trebuie să începem să fim din nou prezenți în Europa la luarea deciziilor. Știți că președintele se duce la Consiliul European, dar nu ia cuvântul niciodată că nu îl întreabă nimeni nimic. Cred că miniștrii care mergeți la Consilii, cred că toată reprezentarea noastră în Europa… este un an în care se schimbă Comisia Europeană, se schimbă Parlamentul European. Noi, PSD, trebuie să fim una dintre cele mai mari delegații în cadrul grupului socialist și asta înseamnă că trebuie să contăm în nou în Europa", a spus Ponta.
Premierul a adăugat că este foarte important, de asemenea, ca toate lucrurile bune demarate de guvern să fie continuate.
Victor Ponta a adăugat că există o tendință de creștere economică care trebuie menținută și potențată pe viitor, pe fondul acesteia domenii precum sănătatea, educația, armata și biserica căpătând o importanță și mai mare pentru partidul pe care îl conduce.
"Tendința de creștere economică este mult mai bună decât ne așteptam, dar pe care trebuie să o păstrăm, cât și solidaritatea și echilibrul social. Obligația, în primul rând a PSD, și a USL în ansamblu, este de a face ca această creștere economică să fie simțită de toată lumea, nu numai de foarte puțini. Domeniile esențiale — sănătatea și educația, care în continuare au cea mai mare nevoie de investiții, de reformă. De asemenea, un obiectiv este modernizarea armatei române. Domnul Mircea Dușa, spre deosebire de alții care tot făceau axe cu tot felul de țări, a găsit resursele împreună cu noi și pentru dezvoltarea resurselor noastre privind aviația, etc. Sprijinirea cultelor religioase începând cu Biserica ortodoxă — dacă sunt lucruri pe care Guvernul le poate sprijini, cred că este un lucru bun. Cred că armata și biserica trebuie sprijinite pentru că au mult mai mare încredere decât cei care ne înjură că de ce sprijinim armata și biserica", a explicat Ponta.
Premierul Victor Ponta s-a referit și la nivelul crescut al ratei de absorbție a fondurilor europene înregistrat în ultima perioadă, afirmând că, deși este meritul întregului Executiv, un rol aparte l-a jucat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
"Folosirea banilor europeni — e un succes al întregului Guvern. De la 7% la 32% rată de absorbție a fondurilor structurale. Important este că au fost trei miliarde de euro care au intrat în țară anul trecut. Anul acesta trebuie să fie cel puțin pe atât, dacă nu chiar mai mult", a mai spus Ponta.
Totodată, se au în vedere și proiectele ce țin de Republica Moldova, care în opinia premierului nu ar trebui folosită în interes populist.
"Trebuie să continuăm lucrurile serioase pe care am început să le facem pentru Moldova. Banii pentru educație, 20 de milioane de euro, televiziunea română care emite din nou în Moldova, gazoductul care pe partea noastră cred că e gata, trebuie să fie gata și pe partea lor și să nu folosim Republica Moldova pentru interese populiste, cum o face regimul Băsescu. Trebuie să ne gândim la interesul național și la valorile naționale", a mai spus premierul. AGERPRES
Ponta: „În 2014 trebuie să continuăm lucrurile bune”
6 ianuarie 2014, 12:56
Ultima modificare în 6 ianuarie 2014, 14:56
Premierul Victor Ponta a prezentat, în debutul ședinței BP a PSD de luni, prioritățile partidului pentru anul 2014, afirmând că este important ca PSD să continue proiectele importante demarate în cadrul Guvernului, dar și cele ce țin de reprezentarea externă a României și de implicarea țării noastre în luarea deciziilor la nivelul Comisiei Europene și a Parlamentului European.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Deutsche Welle: Intervenţia cancelarei Merkel
- DW: Cine e şi ce urmăreşte Umarov?
- SUA: Cel puțin 15 morți din cauza furtunii de zăpadă și a temperaturilor extrem de scăzute
- Un adult din trei la nivel mondial este supraponderal sau obez
- Principalii datornici la Bugetul de stat
- Goldman Sachs din nou lider mondial în domeniul fuziunilor și achizițiilor
- Gazele s-ar putea scumpi
- Mariana Câmpeanu, despre o invazie a muncitorilor români în străinătate: „O poveste, nu vom fi un pericol pentru nici o ţară!”
- Cât au cheltuit românii de Revelion
- Designerul român care i-a uluit pe francezi