"Curtea Constituţională a oprit (pentru moment cel puţin) cel mai mare jaf din avuţia României după 1989 – această uriaşă hoţie a fost promisă de Liviu Dragnea "protectorilor" săi din afara ţării (Rusia, Israel, SUA)/ era un preţ de peste 10 miliarde de euro din ce a mai rămas statului şi poporului român pe care Dragnea era dispus să îl plătească pentru protecţia sa politică şi pentru câteva fotografii cu lideri internaţionali!", a scris Ponta miercuri pe Facebook. 

Victor Ponta consideră că parlamentarii care au votat "acest jaf" trebuie "să nu închidă ochii şi să ştie că sunt complici". 

"Însă CCR nu poate face mai mult – dacă vrem ca Dragnea să nu vândă România la bucată trebuie să facem şi noi mai mult (iar parlamentarii care au votat acest jaf să nu închidă ochii şi să ştie că sunt complici la această crimă împotriva României)!", adaugă Ponta. 

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizările formulate de preşedintele Klaus Iohannis, de PNL şi de către USR şi PMP la legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. 

Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a anunţat că legea privind înfiinţarea FSDI a fost declarată neconstituţională, deoarece acest fond nu trebuia înfiinţat printr-o lege, ci printr-o hotărâre de Guvern. 

AGERPRES