Conform biroului de presă al Guvernului, care a anunţat programul primului ministru, la aveniment vor participa şi Günther Oettinger, Comisarul European pentru Energie, Mariana Gheorghe, Preşedinte şi CEO Petrom şi Gerhard Roiss, Preşedinte şi CEO grupului austriac OMV. “Evenimentul va avea două componente: o conferinţă de presă (care va putea fi transmisă live) şi o vizită în centrala electrică (fără oportunităţi de imagine)”, se menţionează în invitaţia remisă presei vineri, 12 octombrie.

OMV Petrom a anunţat la începutul lunii august că s-a terminat perioada de testare a centralei, o investiţie de peste 500 de milioane de euro demarată în plină criză economică. De la data de 1 august 2012, centrala a trecut în faza operaţiunilor comerciale, anterior Transelectrica apelând în cazuri de urgenţă la noua centrală a OMV Petrom.

"Începând cu 1 august, centrala poate livra pe baze comerciale electricitate în sistemul naţional, în funcţie de condiţiile de pe piaţa de electricitate şi cadrul de reglementare din România. Cu o capacitate de 860 MW şi investiţii de peste 500 milioane de euro, centrala de la Brazi reprezintă cel mai mare proiect privat greenfield de generare de electricitate din România din ultimii douăzeci de ani. Prin funcţionare la capacitate maximă, centrala ar putea acoperi circa 8-9% din piaţa de electricitate", se menţionează în comunicatul OMV Petrom, remis Bursei de Valori Bucureşti în urmă cu două luni şi jumătate.

Nu are timp pentru primul tronson de autostradă finalizat înainte de termen, dar inaugurează o centrală “mai veche” de două luni

În ultimele două săptămâni presa locală din Timişoara anunţa aproape în fiecare zi că va avea loc inaugurarea tronsonul 1 al autostrăzii Timişoara-Lugoj. Preşedintele CJ Timiş a declarat că evenimentul, la care este aşteptat şi premierul Victor Ponta, va avea loc joi, 11 octombrie, doar că în lipsa primului ministru şi a conducerii Ministerului Transporturilor inaugurarea primul tronson de autostradă finalizat cu şase luni mai devreme decât termenul prevăzut în contract nu s-a mai ţinut. Nici în prezent nu se cunoaşte cu exactitate ziua în care se va deschide traficul pe cei 9,5 kilometri de autostradă.

Capital.ro l-a întrebat la începutul săptămânii trecute pe Victor Ponta dacă va participa la inaugurarea tronsonului de autostradă construit de Spedition UMB, firma patronată de regele asfaltului Dorinel Umbrărescu, iar răspunsul premierului a fost următorul "nu mă duc să inaugurez 10 km de autostradă. Mă duceam dacă erau 50".

Nici măcar şeful Companiei de Drumuri şi Autostrăzi, Mircea Pop, nu ştie când va avea loc inagurarea tronsonului de autostradă. Încă din luna septembrie trebuia să aibă loc evenimentul, conform declaraţiilor lui Mircea Pop, dar nici în prezent nu este clarificată data. Mai mult, într-un răspuns remis astăzi capital.ro, şi semnat de directorul general al CNADNR nu se specifică niciun termen de inagurare, doar faptul că execuţia lucrărilor sunt în curs de finalizare.