Întrebat, la Ministerul Agriculturii, cum va acoperi gaura lăsată în buget de amânarea introducerii accizei majorate cu şapte eurocenţi, Ponta a replicat: ‘De la Administraţia Prezidenţială, că domnul preşedinte a zis că sunt bani’.

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat bugetul de stat pe 2014 numai după ce Executivul a fost de acord cu amânarea, pentru trei luni, a intrării în vigoare prevederilor privind majorarea accizei pe carburant – motorină şi benzină.

‘Faţă de 2,4 miliarde cât era prevăzut în bugetul de stat ca venituri de pe urma acestei taxe suplimentare, suspendarea aplicării pe termen de trei luni înseamnă 600 milioane lei mai puţin în bugetul de stat. Este o sumă foarte mică în raport cu excesele care sunt în buget şi care pot fi ajustate în foarte multe zone ale bugetului unde sunt bani în exces, fie că vorbim de banii de la ministerul domnului Dragnea, fie că vorbim de excesul de prevedere bugetară la serviciul datorii externe sau minimalizarea unor încasări, cum ar fi cele din taxa pe stâlp’, a explicat preşedintele.

În opinia şefului statului, acciza pe carburant reprezintă o eroare în negocierile purtate de Executiv cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Comisia Europeană, urmând să explice, la începutul anului viitor, misiunii FMI faptul că această taxă ar fi ‘frânat economia’. AGERPRES