Liderul PRO România Victor Ponta a transmis un mesaj pe o rețea de socializare în care punctează faptul că alegerile locale ar trebui amânate pentru luna septembrie, având în vedere războiul actual contra epidemiei de coronavirus.
În plus, Ponta a mai subliniat și că singurele lucruri care contează în această criză este grija față de cetățenii țării și măsurile necesare pentru asigurarea serviciilor de sănătate, pensii, salarii și educație.
Pe de altă parte, președintele PRO România este îngrijorat că după ce se va termina epidemia nu se știe dacă vom mai fi lăsați să revenim la democrație, având în vedere că este pentru prima oară în România, după 1989, când Președintele și Guvernul au puteri depline.
Ce a transmis Ponta
„Războiul contra Epidemiei de Coronavirus este tot ce contează acum / grija față de oamenii afectați direct și indirect / măsurile pentru asigurarea serviciilor de sănătate, pensii, salarii , educație – în această perioadă de criză!
Alegerile locale programate în luna Iunie în România trebuie amânate pentru Septembrie / acum nu este timp de bătălii politice și campanii electorale – totul trebuie să fie despre Razboiul contra Epidemiei de coronavirus – și despre măsuri contra crizei economice !
În același timp trebuie să nu uităm că, după 1989, este prima dată în România când Președintele și Guvernul au puteri depline și neîngrădite – să sperăm că, după ce se termină Epidemia, o să mai fim lăsați să revenim la democrație!”, a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.