Premierul Victor Ponta a declarat luni că reducerea TVA la alimente a adus venituri suplimentare la buget în lunile iulie şi august, potrivit datelor ANAF, însă este îngrijorat că seceta şi problemele din agricultură vor afecta creşterea economică a României către finalul anului.
"Am vorbit cu preşedintele ANAF, mâine (marţi – n.r.) o să am cifrele oficiale, pe luna august. Nu pot decât să vă confirm cu mare bucurie faptul că, deşi am aplicat acea scădere la 9% în iunie la alimente şi la turism, ceea ce ar fi însemnat de la 24% la 9% că pierdem nişte bani, în realitatea s-a întâmplat ceea ce spuneam şi noi şi spuneau şi foarte mulţi alţi specialişti. Anume, am avut încasări mai mari", a declarat Ponta, care a precizat că marţi va prezenta datele oficiale împreună cu şeful ANAF într-o conferinţă de presă, anunţă Mediafax.
Cu toate acestea, prim-ministrul s-a arătat îngrijorat de o eventuală reducere a ritmului de creştere economică în trimestrul al patrulea, datorată secetei. În aceste condiţii, Victor Ponta susţine că Executivul va aştepta datele oficiale înainte de a decide dacă se vor putea devansa alte eliminări de taxe din Codul Fiscal, cum propunea şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.