"Din păcate au ajuns să ne spună chiar şi cei de la Deutsche Welle ceea ce noi ştim dar nu acceptăm – pentru România şi cetăţenii noştri actualii lideri politici ( Preşedinte, Premier, lideri PNL) nu aduc însă niciun avantaj", a scris Ponta pe reţeaua de socializare.
El a prezentat un link către un articol din DW.com, intitulat "Politica europeană de la București".
"Domnii Iohannis şi Cioloş, sunt agreaţi şi susţinuţi pentru interesele ( legitime altfel) ale Germaniei, Franţei, Comisiei Europene etc – dar nu cer şi nu primesc nimic în schimb nimic pentru România şi români – nici nu se mai pune în discuţie aderarea noastră la Schengen/ nici nu mai vorbim până în 2019 de ridicarea MCV/ banii europeni alocaţi României încep deja să fie transferaţi la alte capitole europene ( cum ar fi refugiaţi)/ România nu "contribuie" la deciziile UE ci doar "este de acord" fără să ceară nimic în interesul sau naţional legitim! ", a continuat Victor Ponta.
Acesta consider că recompensele pentru Preşedinte şi Premier sunt "pe persoană fizică" – câteva vizite protocolare, fotografii şi strângeri de mâna cu zâmbete şi …?
"Am reţinut că Premierul Cioloş a fost în Germania la clasa Economic – nu am înţeles însă cu ce s-a întors de acolo pentru România? " – a întrebat retoric fostul prim-ministru.
"Preşedintele Iohannis a fost la întâlnirea cu Doamna Merkel cu premierii din Luxemburg şi Belgia pentru că vorbeşte germană – şi ce a cerut şi a obţinut pentru România? Aaa …. să se facă o Agenţie Europeană care există deja!" – a arătat Ponta.
El a făcut referire şi la vizita preşedintelui Franţei în România
"Azi vine la Bucureşti Preşedintele Franţei Hollande ( nu contează că îşi încheie mandatul şi posibil carieră politică în Aprilie anul viitor) – ce rămâne pentru România după această vizită dincolo de câteva poze frumoase?? Va fi însoţit să viziteze Proiectul Laserului de la Măgurele ( făcut de Guvernul Ponta) şi Fabrică de Elicoptere de la Ghimbav ( negociată , semnată şi demarată tot de Guvernul Ponta)!" – a scris fostul premier.
Victor Ponta şi-a încheiat postarea în aceeaşi notă ironică: "Oare pot Dl Iohannis şi Dl Cioloş să facă şi ei măcar un singur lucru, să demareze un singur proiect pe care să putem noi să îl vizităm în 2017?!?! Nein – Non – Ghinion".