Ponta: Nu am cerut nicio derogare de la FMI, am îndeplinit prior action-urile

Premierul Victor Ponta a respins joi afirmaţiile potrivit cărora Guvernul ar fi cerut Fondului Monetar Internaţional derogări pentru criteriile de performanţă ratate, afirmând că scrisoarea adresată FMI se referă la parametri, nu la 'prior action-uri'.

‘Nu am cerut nicio derogare. În continuare eu am vorbit despre prior action-uri şi pe toate le-am îndeplinit. Acum fiecare citeşte ce vrea, dar, atâta timp cât nu folosim aceiaşi termeni, e greu să ne înţelegem. Noi am avut prior action-urile pe care le-am îndeplint. Celelalte, dacă vă uitaţi, nu sunt indicatori ai Guvernului’, a afirmat Victor Ponta, după ce a participat la o conferinţă dedicată IMM-urilor.

El a spus că scrisoarea de intenţie adresată FMI, semnată de ministrul Finanţelor şi de guvernatorul BNR, se referă la parametri.

‘Repet, prior-action-urile, care au fost reducerea arieratelor, privatizarea CFR Marfă, listarea Transgaz, le-am îndeplinit. Altfel nu se încheia cu bine acordul’, a susţinut Ponta.

Potrivit acestuia, listarea Transgaz, din punctul său de vedere, este în grafic.

SURSA: Agerpres