Şeful Guvernului, Victor Ponta, insistă în privinţa reîntregirii salariilor bugetarilor încă din acest an, chiar dacă situaţia economică se va înrăutăţi în semestrul II al anului. "Vom tăia, în acest caz, din cheltuieli la alte capitole".
Premierul desemnat, Victor Ponta, a lăsat să se înţeleagă, la emisiunea ”După 20 de ani”, difuzată la ProTv, că în cazul în care nu se vor găsi sursele necesare, reîntregirea salariilor ar putea să nu aibă loc până la finalul acestui an. Totuşi, a subliniat Ponta, e puţin probabil ca Executivul său să nu-şi respecte angajamentele faţă de bugetari şi pensionari.
"Nu cu orice preţ, pentru că nu despre asta e vorba. Este vorba despre ceea ce am reuşit să aflăm înainte să intrăm în Palatul Victoria. Am negociat cu delegaţia FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene înainte de a fi practic învestiţi în funcţie", a spus Victor Ponta, întrebat dacă majorarea salariilor bugetarilor la nivelul de dinainte de reducerile din anul 2010 se va face cu orice preţ.
De precizat că nu mai departe de săptămâna trecută, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional, Jeffrey Franks, a declarat că, în discuţiile cu Guvernul României, s-a convenit ca a doua majorare de salarii să aibă loc în anul 2013.
“Am convenit cu autorităţile o uşoară relaxare a ţintei de deficit, pe care a modificat-o de la 1,9% la 2,2% din PIB pentru acest an. Noua ţintă va disponibiliza o sumă care să permită Guvernului atingerea obiectivelor sale. Suma convenită nu va putea recupera dintr-o dată salariile şi CAS pentru pensii. De aceea, am convenit ca următoarea mărire de salarii să fie acordată în anul următor”, a spus Franks.
Inițial, Guvernul s-a angajat ca reîntregirea salariilor bugetarilor să aibă loc în două tranşe, până la finalul anului 2012 (prima tran[ăde 8% – începând cu 1 iunie 2012; a doua etapă de majorare – cel mai târziu în decembrie 2012).