‘Am cerut Ministerului de Finanţe şi SGG să lucreze la buget încă de acum o lună dar acum avem clar denumirile, structurile, avem miniştrii titulari – aceştia primesc fişa bugetară de la Finanţe şi o transmit înapoi cu solicitările. Închidem discuţia internă în cadrul guvernului până când vine delegaţia FMI, până pe 7 sau 10 ianuarie. O săptămână probabil durează discuţiile cu cei de la FMI şi de la Comisia Europeană şi, începând cu 14 ianuarie, am discutat deja cu preşedinţii celor două camere şi cu preşedinţii comisiilor de buget-finanţe din cele două camere: practic din 14 ianuarie încep discuţiile în Parlament. Probabil pe un calendar normal, la sfârşitul lunii ianuarie Parlamentul poate da votul final pentru bugetul consolidat şi cel de stat şi cel al asigurărilor sociale’, a spus Victor Ponta.
El a precizat că, potrivit legii, în luna ianuarie 2013 se va aloca a douăsprezecea parte din bugetul pe anul în curs şi că Executivul deţine resursele necesare pentru plata salariilor reîntregite ale bugetarilor.
SURSA: AGERPRES