Premierul Victor Ponta salută, din nou, consensul politic la care s-a ajuns în privinţa Codului fiscal şi a adăugat că pentru el şi pentru Guvernul pe care-l conduce era esenţial să se convină asupra unei cote generale de TVA de 20%.
"Eu mă bucur în primul rând că există un consens politic, pentru că un Cod fiscal este foarte important să nu fie un obiect de bătălie politică. (…) Bine că s-a ajuns şi salut pacea ca să zic aşa. În al doilea rând, pentru mine şi pentru Guvern era esenţial, şi din punct de vedere economic şi din punct social şi din punct de vedere politic, ca să fiu foarte sincer, cota de 20% la TVA. În felul acesta, toate, absolut toate, asta era ultima din promisiunile electorale, din programul Guvernului în 2012, o îndeplinim. 20% cotă generală (la TVA – n.r.) cu 9% la alimente (TVA – n.r.) suntem pe la 16% (cotă medie de TVA – n.r.). Deci, mai bine decât în 2010, atunci când a crescut de la 19% la 24%", a declarat vineri premierul la Tulcea, unde a avut o întâlnire informală cu miniştrii din Cabinetul său.
Ponta a spus, totodată, că 'filosofia noului Cod este o filosofie care sprijină mediul de afaceri şi crearea de locuri de muncă'.
'Şi e foarte bine să-l avem în vigoare de la 1 ianuarie. Că mai erau câteva măsuri care se mai amână, în funcţie de cum stăm cu banii putem să le aplicăm mai repede sau de la 1 ianuarie 2017', a mai declarat premierul. AGERPRES