Premierul Victor Ponta a declarat marţi că preşedintele ArcelorMittal, Lakshmi Mittal, care s-a aflat săptămâna trecută în România, i-a spus despre posibilitatea de a-şi retrage activitatea din Europa, din cauza preţului prea mare la energie.
‘Întreaga companie are o problemă cu creşterea preţului energiei şi asta face Europa în ansamblu, nu doar România, necompetitivă în raport cu ţările din Asia, din alte zone ale lumii. Or politicile interne pe care le aplicăm sunt de sprijinire a uzinei de la Galaţi, dar e nevoie şi de o coordonare pe plan european, pentru că altfel, dacă ni se impune să adoptăm anumite reguli, suntem între ciocan şi nicovală – între interesul de a ne ţine aici fabricile şi infringementul de la Bruxelles’, a arătat Victor Ponta, după ce a participat la reuniunea Comitetului Nabucco.
Întrebat dacă preşedintele Mittal a vorbit despre posibilitatea de a se retrage din România, premierul a răspuns că nu în mod direct.
”A vorbit de posibilitatea de a se retrage din Europa. (…) Pentru România este importantă fabrica de la Galaţi, dar pentru întreaga Europă e o mare problemă, pentru că dacă preţul energiei în Europa este mult mai mare decât în alte regiuni ale lumii, suntem într-o lume globală – la gaze în America preţul este 25% faţă de Europa, la energie electrică, prin energiile regenerabile, care se reflectă în factură, iarăşi avem preţurile cele mai mari. Or o industrie trebuie să fie competitivă’, a mai spus premierul.
Preşedintele ArcelorMittal, Lakshmi Mittal, şi-a exprimat speranţa vinerea trecută, la întâlnirea cu premierul Victor Ponta, că mediul investiţional din România îşi va păstra atractivitatea şi că vor putea fi identificate soluţii sustenabile în mod special în domeniul energiei.
Lakshmi Mittal, aflat în vizită în România, a prezentat evoluţiile privind industria oţelului şi preocupările grupului ArcelorMittal pentru asigurarea unui viitor sustenabil al acestei industrii în Europa şi în mod particular în România.
În contextul analizei privind activitatea grupului în Europa, au fost discutate unele propuneri privind creşterea eficienţei activităţii la ArcelorMittal Galaţi, între care soluţii de optimizare a costurilor de producţie.
Sursa: Agerpres