Premierul a declarat că până în 2018, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918, vom putea călători pe o autostradă care să lege Muntenia de Moldova şi Ardeal
“După o sută de ani nu avem nişte legături de transport foarte bune între regiuni. Nu avem o autostradă care să lege Muntenia de Ardeal şi Ardealul de Moldova. Sper ca până în 2018 să le avem. Nu avem alte lucruri care înseamnă o ţară unită şi dezvoltată în mod uniform’, a declarat, la Sibiu, premierul Victor Ponta, citat de Agerpres.
Lotul de autostradă între Arad şi Sibiu face parte din Coridorul IV paneuropean, care începe în Germania şi se termină la Istanbul. În România, traseul trece prin Nădlac, Arad, Deva, Orăştie, Sibiu, Bucureşti, Feteşti şi Constanţa. Acesta include autostrada Bucureşti-Constanţa şi şapte tronsoane de autostradă: Nădlac-Arad lot 2, Arad-Timişoara, Timişoara-Lugoj, Lugoj-Deva, Deva-Orăştie, Orăştie-Sibiu, Sibiu-Piteşti.
Curtea de Apel Bucureşti a decis, recent, respingerea, ca nefondate, a plângerilor Strabag şi Spedition UMB formulate în recurs, referitoare la atribuirea contractelor pentru lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva. Hotărârea este irevocabilă şi vine în continuarea deciziei CNSC din data de 17 iunie 2013 prin care s-a dat câştig de cauză asocierii JV Salini – Secol SpA.