Ponta: Sper ca până la finele lunii iunie să avem pachetul de legi privind achiziţiile publice

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că unele proiecte pe fonduri europene, în special cele pe infrastructură, continuă să fie blocate din pricina contestaţiilor care apar în urma licitaţiilor şi şi-a exprimat speranţa că un pachet de legi eficiente privind achiziţiile publice va fi adoptat până la sfârşitul lunii iunie.

"Unde rămân în continuare probleme şi mari provocări pentru viitor pe zona fondurilor europene şi în ansamblu… În primul rând, vechea tragedie a achiziţiilor publice. E unul dintre lucrurile pe care nu am reuşit să le rezolvăm din motive complexe, interese, reticenţa Comisiei Europene, ori de câte ori am vrut să facem ceva, inclusiv decizii pe care nu am cum să le calific", a declarat premierul la forumul "Fonduri Europene 2015-2020: Noile linii de finanţare, noi oportunităţi pentru România", organizat la Palatul Parlamentului.

Ponta a adăugat că, atunci când Guvernul a decis prin ordonanţă de urgenţă ca aceia care contestă licitaţii şi pierd să rămână fără garanţia depusă, Curtea Constituţională a decis că prevederea este neconstituţională.

"Şi că este constituţional să conteşti, să pierzi şi să-ţi iei banii înapoi, lucru pe care nu am cum să-l comentez. Dacă puteţi dumneavoastră să-l înţelegeţi, eu nu am înţeles de ce nu pierzi banii (de garanţie – n.r.) dacă ai contestat în mod greşit. Deci, problema achiziţiilor publice. Sper ca domnul fost ministru al Fondurilor Europene, actual ministru al Finanţelor, să nu uite că şi-a asumat în faţa Guvernului că în luna iunie avem pachetul de legi… Acum, sigur, l-a transferat la domnul Nica, dar împreună sunt responsabili în faţa mea şi a Guvernului ca la sfârşitul lunii iunie să avem pachetul de legi pentru implementarea directivelor europene, astfel încât să avem un sistem de achiziţii publice mai transparent, mai eficient şi, în primul rând, mai rapid ", a mai declarat premierul.

Ponta a reaminitit faptul că un alt obstacol în calea realizării mai rapide a proiectelor europene îl reprezintă numărul mare de reclamaţii depuse de persoane sau entităţi din România la Comisia Europeană, lucru care ne transformă ca ţară în "cei mai mari reclamagii la Bruxelles", soluţia ţinând "de mentalitatea noastră generală". AGERPRES