Taxarea marilor averi este bună pentru un anumit nivel al averii, dar nu poate fi introdusă de anul viitor, deoarece ar însemna o taxă majorată, un alt motiv, de natură tehnică, fiind că în prezent nici nu există sistemul de declarare a averilor, a declarat liderul PSD, premierul Victor Ponta.
"Am discutat cu cei de la UNPR şi am spus că nici această taxă nu se face în 2015, pentru că ieşim din principiul general că nicio taxă şi impozit în 2015. Şi tehnic, ca să poţi să pui o taxă pe o avere trebuie ca acea avere să fie declarată", a spus Ponta, potrivit Mediafax.
"Noi nu ştim acum, nu avem o legislaţie decât pentru persoanele publice, cele care sunt obligate să depună declaraţii de avere. Deci, dacă vrem să mergem – şi părerea mea este că e bine pentru un anumit nivel al averii – trebuie să găsim un sistem de declarare, dar noi nu avem sistemul", a adăugat premierul.
El a adăugat că o astfel de taxă nu va fi introdusă prin ordonanţă de urgenţă, ci prin lege adoptată de Parlament.
AGERPRES