România are una dintre cele mai scăzute poveri fiscale din Uniunea Europeană /UE/, dar teoria că taxele cele mai mici duc la evaziunea cea mai mică nu se aplică, din păcate, Bulgariei şi României, a declarat joi, la finalul şedinţei de guvern, premierul Victor Ponta.
‘Din păcate, teoria că taxele cele mai mici duc la evaziunea cea mai mică nu se aplică în cazul Bulgariei şi României. Bulgaria este apreciată ca având o economie neagră mai mare chiar decât România. Cred că e ceva mult mai complex (…) E vorba de educaţie, sistem de control, pe care încercăm să le rezolvăm în timp’, a spus primul ministru.
Datele privind bugetul pe 2014 prezentate joi de şeful Executivului arată că veniturile bugetare în România se vor situa la 32,9% din PIB, comparativ cu media veniturilor bugetare din UE de 46% din PIB.
Potrivit lui Ponta, România are una dintre cele mai scăzute poveri fiscale din UE şi, implicit, printre cele mai mici venituri din Uniune.
SURSA: Agerpres