La deschiderea şedinţei de Guvern, Victor Ponta i-a cerut ministrului Mediului, Rovana Plumb, să urgenteze demersurile pentru aprobarea explorării gazelor de şist.
"Trebuie să mergem mai departe pe drumul corect pe care au mers SUA, merg ţările europene, acela de a explora noi surse de energie, cu respectarea tuturor normelor de mediu, cu informarea corectă a populaţiei, dar fără a ne lăsa influenţaţi, indiferent de ce fel de campanii (sunt duse – n.r.). E vorba de securitatea energetică a României, e vorba de interesul nostru pe termen mediu şi lung şi e vorba dacă vrem în continuare să fim dependenţi de gaze din Rusia, de unde vin ele, sau dacă vrem să fim noi producători de energie şi să exportăm. E foarte simplu, mai simplu de atât nu se poate", a spus premierul Victor Ponta.
Pe ordinea de zi a şedinţei executivului se află şi proiect de ordonanţă privind stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile. "Avem în continuare preţuri foarte scăzute (la gaz – n.r.) faţă de nivelul UE, este însă foarte clar că, în comparaţie cu SUA şi cu alte regiuni ale lumii, în Europa am tot crescut preţurile la energie şi e clar că trebuie să avem o altă politică. În acest sens, vom discuta astăzi (n.r. miercuri), în primă lectură, proiectul de ordonanţă privind stabilirea sistemului de promovare a energiei din surse regenerabile, în aşa fel încât subvenţiile şi certificatele verzi să fie acordate în continuare, însă într-un mod sustenabil şi care să despovăreze pe cât posibil atât producătorii industriali, cât şi populaţia", a spus premierul.